Jurnalul.ro Timp liber Chef Florin Dumitrescu, surpriză inedită din partea soției și a celor două fetițe

Chef Florin Dumitrescu, surpriză inedită din partea soției și a celor două fetițe

Cea de-a șasea ediție din sezonul 6 a clasat „Chefi la cuțite ca lider de piață la nivelul publicului din mediu urban. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 19.59-23.10, la nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a fost lider cu o medie de 8,2 puncte de rating și 18,6% cota de piață, fiind urmată de Pro Tv. Peste 1,7 milioane de telespectatori la nivel național urmăreau spectacolul culinar, în minutul de maximă audiență de la 21.29.

Seara de marți a continuat etapa de jurizări pe nevăzute la Chefi la cuțite, la Antena 1, iar filmările ediției au coincis cu ziua de naștere a lui chef Florin Dumitrescu, motiv pentru care surprizele s-au ținut lanț.

După ce a primit un cadou inedit din partea echipei, dulciuri cu ștrumfi, soția juratului a ținut să îi aducă pe platou un tort aniversar delicios, pregătit alături de cele două fetițe ale familiei, Ava și Mia: ”Foarte gustos. Știi vorba aia... așchia nu sare departe de trunchi? E mai frumos decât orice tort aș face eu!, a afirmat acesta emoționat. Seara a fost cu totul și cu totul specială pentru jurat, căci tot el a fost și cel care a câștigat amuleta cu numărul 6, clasându-se  astfel în topul clasamentului.

Cremele, tema probei de marți seară, i-a pus pe chefi la grea încercare, însă maeștrii ”Chefi la cuțite” au realizat rețete demne de a-l impresiona pe invitatul serii, chef Ștefan Popescu. Printr-o farfurie sofisticată, bisque de homar, Florin Dumitrescu și-a asigurat victoria și a adăugat în dreptul său pe tabelă o cartolină nouă, ce îi va da posibilitatea de a găti timp de cinci minute cu echipa sa, în confruntările pe echipe ce vor urma: Preparatul a fost cum trebuie să fie!”, a considerat juratul special al serii.

Tot aseară, personaje inedite și-au făcut apariția în fața celor trei chefi, iar preparate de suflet au făcut deliciul juraților. Printr-o porție simplă de mini gogoși cu sos de zmeură, Mirela Lambă a obținut fără niciun semn de întrebare acordul de a trece în etapa următoare, iar votul de încredere al chefilor a lăsat-o fără cuvinte: ”Așteptăm gogoși de câteva sezoane, iar acestea sunt senzaționale. Bravo!, au afirmat jurații. Un alt concurent special a fost Andrei Scurtu, fan al emisiunii ”Chefi la cuțite”, ce a demonstrat că vârsta nu este un impediment la bancul de lucru. La doar 14 ani le-a pregătit chefilor brioșe cu ciuperci și cașcaval și i-a impresionat nu doar cu preparatul, ci și cu discursul său convingător: ”Ai putea fi următorul cel mai bun bucătar român în viață. Nu știu cum să îți spun...dar sosul a făcut ca rețeta să fie wow!, a mărturisit chef Scărlătescu. La primirea cuțitului, Andrei a avut o reacție inedită, dar și o declarație specială: ”Cuțitul acesta pentru mine e totul. Când o să plec acasă, îl voi atârna la mașină. Vreau să vadă toți oamenii marea mea realizare!. La fel de surprinzător a fost și preparatul unui șef bucătar din Timișoara, ce i-a lăsat pe jurați fără replică. După ce sezonul trecut a gătit cămilă, anul acesta le-a propus celor trei o altă rețetă inedită. Sub denumirea ”Merele lui Prâslea”, desertul, bazat pe colorant verde a revoltat trioul imbatabil: ”Arată a otravă și are și gust de otravă! Era a doua ta șansă, a treia nu o vei mai avea.”.

Pentru a primi răspuns la întrebarea ”Cine gătește mai bine?”, Alex și Larisa Bănică au venit în platoul ”Chefi la cuțite” și au pregătit amândoi același preparat: ”Vom rezolva problema în această familie. Nu e niciuna mai bună, rețeta este greșită!”, afirmau chefii amuzați în momentul au degustat din cele două farfurii. Deși părerile au fost împărțite, iar vânăta cu sos de roșii, parmezan și mozzarella nu a fost suficientă pentru a rezolva dilema cuplului, Alex și Larisa au primit fiecare câte un cuțit și încă o șansă de a demonstra că  se pricep la gătit.

Jurizările pe nevăzute continuă și săptămâna viitoare cu alte două ediții savuroase ”Chefi la cuțite, difuzate luni și marți, de la 20:00, pe Antena 1.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile All urban si National

Perioada 13 noiembrie 2018

 

Subiecte în articol: chef florin dumitrescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri