Jurnalul.ro Timp liber Monden Chef Scărlătescu a pregătit 12 tone de scoici pentru Festivalul Scoicilor 2017

Chef Scărlătescu a pregătit 12 tone de scoici pentru Festivalul Scoicilor 2017

Cătălin Scărlătescu continuă tradiția Festivalului Scoicilor și anul acesta. Pentru a doua oară la Constanța, evenimentul va avea loc între 18 și 21 mai, în Piața Ovidiu. Iar pentru ediția 2017 cunoscutul jurat din show-ul de la Antena 1, „Chefi la cuțite”, are și surprize pentru cei care vor ajunge la festival. „Anul acesta am schimbat puțin regulile, astfel că timp de patru zile, în Piața Ovidiu, se vor găti scoici numai după rețeta mea. Toți bucătarii pe care îi veți vedea acolo, iar printre ei se numără și concurenți din emisiunea noastră, câștigătorul Gianny Bănuță, Iulian Mitea, Bobiță, Cătălin Banu, așadar toți vor găti scoici numai după rețeta mea. Practic, toți cei care vor sosi la Festivalul Scoicilor din Constanța se vor răsfăța cu scoici à la Scărlătescu”, spune simpaticul chef.

Nu va lipsi nici Trofeul Festivalului Scoicilor, care și anul acesta are o poveste nouă: „Pentru că acest eveniment a luat o amploare foarte mare și pentru că am văzut mulți oameni dornici să gătească, anul acesta am decis ca la competiția pentru trofeu să se poată înscrie oricine, indiferent dacă este bucătar profesionist sau nu. Așadar, la această ediție îi aștept pe toti cei care vor să arate cât de bine gătesc scoici să se înscrie în concurs, iar în ultima zi de festival, duminică, vor fi jurizați de specialiști în domeniu. Trofeul Festivalului Scoicilor poate ajunge la orice român curajos, pasionat de gătit, care se înscrie în competiție”, mai spune juratul.    

Nu mai puțin de 12 tone de scoici proaspete vor fi pregătite să-i îmbie pe vizitatori, în rețete care mai de care mai gustoase. Iar anul acesta chef Scărlătescu are și un oaspete de seamă la Festival, pe președintele pizzarilor din Napoli, unul dintre cei mai renumiți specialiști din domeniu. „Invitatul meu de anul acesta de la Festival este Fabio Cristiano, cel mai cunoscut pizzar din Napoli, care vine dintr-o familie cu tradiție în domeniu. La Constanța ne va găti pizza cu scoici, cu o maia veche de peste 50 de ani, așa că anul acesta e musai să ajungeți la malul mării”, spune Cătălin.

Subiecte în articol: chef scarlatescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri