Ziua de naștere l-a prins pe chef Dumitrescu chiar la filmare, astfel că acesta nu a bănuit nicio secundă că într-o zi atât de aglomerată ar putea avea parte de surprize. Numai că prietenii și soția sa au ținut neapărat să îi fie alături, astfel că s-au adunat la platoul de filmare în secret și l-au luat prin surprindere cântându-i „la mulți ani”. Uimit și foarte bucuros, acesta a mărturisit că nu se aștepta la un astfel de cadou, mai ales că ziua era pe sfârșite, iar munca pe platoul de filmare nu se încheiase. Iar cea mai mare fericire a simțit-o atunci când cele două fetițe ale sale, Ava și Mia, au venit la platou pentru a-și lua în brațe tatăl.
„Sunt foarte legat de fetele mele și fiecare surpriză ce vine din partea lor mă emoționează. Anul acesta de ziua mea au venit la platou, nici nu speram să le văd decât seara, târziu, după filmări, când ele mai mult ca sigur ar fi dormit. Mi-au scris pe o hârtie confecționată de ele, cu puțin ajutor, desigur, că mă iubesc. Cel mai frumos cadou! Iar timpul petrecut cu ele este cel mai valoros. Sunt tată activ, încerc să asigur cel puțin 3, 4 ore pe zi de stat numai cu ele. Lăsăm deoparte telefoane, mailuri și alte griji, mai ales că eu și fetele mele avem multe activități frumoase pe care le facem împreună: ne jucăm, ieșim în parc, povestim, citim, stăm de vorbă. Cele mici sunt de-a dreptul disperate după mine, sunt lipite. Iar eu nu pot decât să fiu un tată fericit și mândru. Încerc să le creez cât mai multe amintiri frumose”, a spus Florin Dumitrescu.
Noul sezon „Chefi la cuțite” începe la Antena 1 luni și marți, pe 5 și 6 septermbrie, de la ora 20.30, imediat după Observator.