O victorie confortabilă cu 2-0 (1-0), care nu-i pune însă pe londonezi în siguranță, francezii prestând un joc curajos cu potențial de a răsturna situația în retur.
Kai Havertz a reluat cu capul cornerul executat de Hakim Ziyech, deschizând scorul după opt minute, iar Christian Pulisic a beneficiat de o cursă și o pasă superba a lui N'Golo Kante, în minutul 63, punctând a doua oară pentru Blues.
Atacantul Romelu Lukaku a fost doar rezervă, Havertz fiind principala amenințare ofensivă a lui Thomas Tuchel.
Înainte de a deschide scorul, germanul a fost aproape de a marca de două ori, o dată șutând puțin peste poartă, iar a doua oară execuția sa fiind anticipată bine de portarul Leo Jardim. Tot el s-a aflat în repriza secundă în situațai de a face dubla, cu un șut peste transversală, puțin înainte ca Pulisic să marcheze al doilea gol.
Singurele aspecte negative într-o seară bună pentru Chelsea și pentru managerul Thomas Tuchel au fost accidentările lui Ziyech și Mateo Kovacic, înainte de finala Cupei EFL de duminică, pe care londonezii o joacă împotriva lui Liverpool, pe Wembley.
(sursa: Mediafax)