Într-o astfel de lume, în care zgomotul domină liniștea și reacția precede reflecția, o aparentă problemă de logică matematică, apărută acum câțiva ani la o olimpiadă din Singapore, capătă o relevanță neașteptată. Este vorba despre celebra „problemă a lui Cheryl”, în care doi prieteni, Bernard și Albert, încearcă să deducă data de naștere a unei prietene comune dintr-o listă de variante și câte un indiciu izolat. Nu pot cere lămuriri, nu pot verifica pe internet, nu au voie să greșească - doar gândesc, în liniște, și deduc. Rezultatul? Printr-un schimb minimal de informații și o logică impecabilă, reușesc să ajungă la o concluzie comună.
Are de-a face această problemă cu lumea noastră? Mai mult decât pare. Pentru că, în esență, ea e un exercițiu de luciditate, un antrenament pentru acea gândire clară, rațională și lipsită de balast care ne lipsește tot mai mult. Într-o societate obsedată de rapiditate, în care fiecare își exprimă opiniile fără să le testeze, fără să le supună rigorii sau dialogului autentic, modelul lui Bernard și Albert devine o lecție. Nu vorbesc mult, dar gândesc profund. Nu afirmă, ci deduc. Nu se pierd în presupuneri, ci construiesc certitudini pas cu pas. Această disciplină a gândirii ar trebui să fie una dintre competențele esențiale ale cetățeanului modern - cu atât mai mult ale celor care iau decizii în numele comunității.
De altfel, ceea ce fac Bernard și Albert nu e doar logică formală. Ei îmbină, intuitiv, cele trei mari metode ale raționamentului: inducția, deducția și abducția - exact ca Sherlock Holmes. Albert observă un detaliu: luna pe care o cunoaște. Deducând că Bernard n-ar putea ști ziua doar din dată, presupune că luna nu conține zile unice în listă - acesta e un pas inductiv. Bernard, în schimb, face o deducție riguroasă din ceea ce spune Albert: dacă el știe că eu nu pot ști, atunci trebuie să exclud anumite date. Apoi, amândoi abduc, adică aleg explicația cea mai plauzibilă care are sens din toate informațiile disponibile. Așa se apropie de adevăr, fără certitudini absolute, dar printr-un lanț solid de raționamente. E exact ceea ce face detectivul lui Sir Arthur Conan Doyle în fiecare anchetă: nu magie, ci disciplină logică.
Soluția la problema lui Cheryl nu constă într-un rezultat spectaculos, ci într-o metodă. Iar aceasta este una care implică reținere, reflecție și colaborare tacită. Exact opusul a ceea ce vedem zilnic în dezbaterile publice, unde invectivele înlocuiesc argumentele, iar opiniile se confundă cu adevărul. În locul unei societăți bazate pe deducție și înțelegere, avem una bazată pe impuls și zgomot.
Desigur, nu toți putem deveni logicieni sau matematicieni. Dar putem învăța de la doi adolescenți și o problemă de olimpiadă că înțelepciunea nu stă în a spune tot ceea ce știi, ci în a ști exact ceea ce să spui - și, mai ales, când să taci. Într-un peisaj dominat de cuvinte goale, notificări și reacții instant via telefon poate că ar trebui să învățăm să ascultăm, mai întâi, problema.
Și nu doar s-o ascultăm, ci s-o înțelegem. Pentru că o societate care nu mai e capabilă să o înțeleagă, ci doar să reacționeze la ea, nu mai are nicio șansă să-i găsească soluția. Faptul că 40% dintre copiii de 15 ani care au primit problema la olimpiada SAMSO au rezolvat-o ne dă o rază de speranță: gândirea limpede încă există. Dar ea trebuie cultivată, promovată și mai ales apreciată.
Într-un prezent în care fiecare are acces la o voce, dar puțini se mai gândesc la ceea ce înseamnă să ai dreptate, poate că a venit timpul să facem un pas înapoi din haosul vorbelor și să redescoperim logica. Nu logica aridă, rece, ci aceea care îți permite să navighezi prin incertitudine, să înțelegi ceea ce știi, ceea ce nu știi și cum poți merge mai departe. Cheryl nu a spus data exactă. Dar Bernard și Albert au găsit-o. Nu pentru că au întrebat mai mult, ci pentru că au gândit mai bine.
În fond, poate nu problema e grea, ci felul în care am uitat să gândim.