Jurnalul.ro Ştiri Politică Chestorul de poliţie Mihai Voicu va fi adjunct al şefului IGPR

Chestorul de poliţie Mihai Voicu va fi adjunct al şefului IGPR

Chestorul de poliţie Mihai Voicu a fost împuternicit să exercite, începând de joi, cu caracter temporar, funcţia de adjunct al inspectorului general I al Poliţiei Române, potrivit unui ordin al ministrului Afacerilor Interne. 

Atribuţiile sale de şef al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti vor fi îndeplinite de către comisarul şef de poliţie Marius Ştefan, care era adjunct I al directorului Poliţiei Capitalei. 

Mihai Voicu a devenit astfel unul dintre adjuncţii şefului IGPR, postul pe care l-a preluat fiind vacant de şase luni. 

Tot prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, cu data de 21 septembrie, comisarul şef de poliţie Miron Ştirb a fost împuternicit pe o perioadă de şase luni să exercite funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sălaj, anterior fiind adjunctul şefului IPJ Sălaj. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri