Pentru această rețetă aveți nevoie de următoarele ingredianete:
700 g piept de curcan tocat, 500 g ciuperci, 200 g morcovi, 2 căței de usturoi, pătrunjel, 2 linguri griș, 2 ouă, 250 ml suc de roșii, sare și piper
Mod de preparare:
Într-un bol se pune carnea tocată de curcan, morcovul tocat, usturoiul zdrobit, grișul, pătrunjelul, ouăle, sarea și piperul și se amestecă foarte bine întreaga compoziție.
Se toacă foarte mărunt ciupercile. Într-o tigaie, se pun ciupercile,sucul de roșii, sarea, piperul și se lasă pe foc până când scade întreaga cantitate de suc de roșii.
Cu mâinile umede, se ia puțin din compoziția de carne și, în mijloc, se pune o linguriță din amestecul de ciuperci, formând chiftelele. Acestea se pun într-o tavă tapetată cu hârtie în cuptor, timp de 35-40 minute.
Sosul: într-o cratiță se pune sucul de roșii rămas, morcovul, puțin busuioc tocat, se condimentează și se lasă să fiarbă la foc mic până când se obține un sos mai gros.