Jurnalul.ro Ştiri Externe China insistă pentru negocieri între Rusia şi Ucraina

China insistă pentru negocieri între Rusia şi Ucraina

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia de la Beijing a insistat, luni, pentru lansarea negocierilor între Rusia şi Ucraina în scopul identificării unei soluţii politice pentru oprirea războiului izbucnit prin invazia militară rusă, deşi Moscova a semnalat că în prezent nu se întrunesc condiţiile de pace.

"Ideea centrală este să facem apel la pace, să promovăm dialogul, găsirea unei soluţii politice la această criză", a declarat Mao Ning, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, citat de agenţia Reuters.

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, luni, că examinează atent iniţiativa propusă de China pentru oprirea conflictului din Ucraina prin negocieri, subliniind însă că, deocamdată, nu se întrunesc condiţiile de pace. "Analizăm cu multă atenţie planul prietenilor noştri chinezi. Este un proces îndelungat. Deocamdată, nu observăm premisele pentru ca această situaţie să urmeze o evoluţie paşnică. Operaţiunea militară specială în Ucraina continuă", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de cotidianul Le Figaro.

Ministerul chinez de Externe a publicat vineri un proiect privind un "plan de pace" între Kiev şi Moscova. Beijingul a propus un armistiţiu durabil şi negocieri de pace, prin susţinerea principiului respectării "suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale". În acelaşi timp, China a insistat pentru tratarea cu seriozitate a "intereselor legitime de securitate ale tuturor naţiunilor", sugerând susţinere pentru argumentaţia Rusiei privind obţinerea de garanţii de securitate din partea Statelor Unite şi NATO. "Toate părţile ar trebui să susţină Rusia şi Ucraina spre o singură direcţie, ajungerea la un armistiţiu complet. Toate părţile trebuie să rămână raţionale, să demonstreze reţinere şi să evite amplificarea conflictului, înrăutăţirea crizei sau chiar ieşirea conflictului de sub control", a subliniat Beijingul, insistând pentru eforturi de evitare a unui conflict nuclear.

Rusia a salutat iniţiativa de pace avansată de China, dar a insistat pentru recunoaşterea anexării regiunilor din sud-estul Ucrainei, în timp ce Ucraina a condiţionat orice armistiţiu între armata ucraineană şi forţele militare ruse de revenirea la frontierele Ucrainei din anul 1991. Naţiunile Unite au salutat iniţiativa de pace a Chinei, catalogând-o drept o "contribuţie importantă".

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: China Rusia ucraina negocieri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri