Medicul Victor Costache s-a întors în România după ce a studiat și a lucrat timp de 12 ani în Franța.
"Sunt absolvent al UMF Iași și în 2001 am decis să urmez rezidențiatul în Franța. Nu a fost doar o simplă decizie deoarece nu poți să decizi să urmezi rezidențiatul în altă țară, trebuie să treci un examen dificil. Astfel am învățat pentru concursul de internat, se numește în Franța, echivalentul rezidențiatului nostru. L-am terminat în universitățile Toulouse și Grenoble. Am început chirurgia cardiovasculară, am devenit medic specialist, un an am fost trimis de Universitatea din Grenoble să lucrez în Canada, în cadrul unui fellowship interuniversitar.
Universitățile oocidentale consideră că schimbul de experiență foarte important. Și apoi am devenit medic primar de chirurgie cardiovasculară în Nancy. Primul serviciu de chirurgie cardiovasculară mixtă public-privat din Franța. În 2013, după 12 ani, m-am întors în țară fiind invitat de conducerea de atunci a Universității Lucian Blaga din Sibiu și conducerea Spitalului Polisano, care era un spital privat din Sibiu pentru a fonda un centru de chirurgie cardiovasculară unic în acea regiune, un parteneriat public-privat în sănătate, o colaborare între universitatea de stat și spitalul privat", spune acesta.
Specialistul avertizează că infrastructura în sănătate din România se află în stare critică.
"Infrastructura în sănătate este critică, am rămas mult în urmă dacă comparăm cu ceea ce se întâmplă în Europa Occidentală și în UE. Am rămas în urmă la încă un lucru în domeniul sanitar și vom fi sancționați dur dacă nu-l vom actualiza. Am rămas în urmă cu serviciile medicale. Sunt încă la nivelul de acum 20 de ani. Mă refer la calitatea și la decontarea lor. Degeaba vom reuși să avem spitale regionale, sper să reușim să construim și cele 25 de unități sanitare, să le modernizăm, aflate în PNRR. Criticăm serviciile de finanțare pe care le-am adoptat din Australia, funcționează foarte bine în UE. Din păcate subpunctăm sistemul australian, toate serviciile sunt subfinanțate, și astfel pacientul din România nu are aceeași șansă la viață ca pacientul european", precizează medicul.