Jurnalul.ro Ştiri Politică Cine este Mircea-Titus Dobre, propus ministru al Turismului

Cine este Mircea-Titus Dobre, propus ministru al Turismului

Mircea-Titus Dobre s-a născut la 20 decembrie 1978, la Constanţa. 

A absolvit Liceul "Decebal" din Constanţa (1997). A urmat cursurile Facultăţii de Management Financiar Contabil din cadrul Universităţii "Spiru Haret" Bucureşti (1997-2001); cursuri de limbi străine (engleză şi franceza) în cadrul Universităţii "Marc Bloch" din Strasbourg, Franţa (1999-2000). A obţinut un master Management politic la Institutul "Ovidiu Şincai" din Bucureşti (2003), potrivit www.cdep.ro. De asemenea a obţinut: Diploma în studii politice europene în cadrul Şcolii Europene din cadrul Consiliului Europei Bucureşti - Strasbourg (2004-2005), Diploma de Management în specialitatea Turism, Hotel şi Restaurant (febr.- iul. 2004). 

A urmat o serie de cursuri de specializare (2007-2008), obţinând certificate de absolvire în: Leadership, Negociere, Comunicare, Managementul Inovării şi Transferului Tehnologic, Managementul Ciclului de Proiect, Managementul IT al Sarcinilor de Lucru, Managementul Relaţiilor cu Clienţii, Atitudine faţă de Clienţi. 

A fost director calitate, responsabil cu managementul calităţii şi a siguranţei produselor alimentare, în cadrul SC Dobre & Fiii SRL Constanţa (nov. 2001- sept. 2005), apoi director marketing (sept. 2005 - iun. 2011) în cadrul aceleiaşi societăţi. 

A fost ales deputat de Constanţa, din partea Partidului Social Democrat, în legislatura 2012-2016, şi reales în decembrie 2016, fiind secretar (sept. 2013 - sept. 2016) şi vicelider al Grupului parlamentar al PSD din cadrul Camerei Deputaţilor; membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci (din oct. 2013), membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială (până în oct. 2013), membru (din nov. 2014) şi apoi vicepreşedinte (până în mart. 2015) în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. 

Este purtător de cuvânt al Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri