Jurnalul.ro Ştiri Politică Cine este Teodor Viorel Meleşcanu, propus ministru al Afacerilor Externe

Cine este Teodor Viorel Meleşcanu, propus ministru al Afacerilor Externe

Teodor Viorel Meleşcanu s-a născut la 10 martie 1941, în localitatea Brad, judeţul Hunedoara. 

Este licenţiat al Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti (1964). A urmat cursuri postuniversitare de relaţii internaţionale în cadrul aceleiaşi instituţii (1964-1966). A absolvit cursuri în cadrul Institutului Universitar de Înalte Studii Internaţionale din Geneva (1967-1970). Din 1973, este doctor în Drept Internaţional la Universitatea din Geneva, potrivit site-ului doctorat.snspa.ro. 

Din 1966, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, unde a parcurs treptele ierarhice până la rangul de ambasador: ataşat diplomatic la Direcţia Juridică a Tratatelor (1966-1970), secretar III la Departamentul Organizaţii Internaţionale, Secţiunea Tratate de dezarmare (1970-1978), detaşat ca secretar la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite şi în cadrul altor organizaţii internaţionale (1978-1985), secretar I la Departamentul Securitate Internaţională şi Dezarmare în Centrala Ministerului Afacerilor Externe (1985-1990), subsecretar de stat în Departamentul America Latină, Asia şi Africa (23 aug. 1990 - mai 1991), apoi secretar de stat (mai 1991 - 19 nov. 1992). În 1990, a fost promovat la rangul de consilier diplomatic, iar în anul 1992, la cel de ambasador. 

A fost ministru al Afacerilor Externe în Guvernul Nicolae Văcăroiu, în perioada 19 noiembrie 1992 - 11 decembrie 1996. 

Începând din 1992, a predat, ca profesor universitar doctor, Drept internaţional public la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti. 

A deţinut calitatea de membru în Comisia ONU pentru dreptul internaţional (1997-2011), Colegiul de redacţie al Revistei de politică internaţională şi Asociaţia de drept internaţional şi relaţii internaţionale (din 1973). 

A fost ales pe listele PDSR, în noiembrie 1996, ca senator de Prahova, în legislatura 1996-2000. În această perioadă, a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei pentru afaceri externe şi a fost membru în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (până în noiembrie 1997), conform site-ului senat.ro. 

În perioada 1994-2007, a exercitat profesia de avocat în cadrul biroului individual de avocatură, în calitate de membru al Baroului Municipiului Bucureşti. 

În legislatura 2004-2008, a fost senator de Prahova din partea Alianţei Dreptate şi Adevăr (D.A.). A fost vicepreşedinte în Biroul Permanent al Senatului (până în apr. 2007), membru în Comisia pentru Politică Externă, în Subcomisia pe problemele românilor din afara graniţelor şi în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări (oct. 2005 - apr. 2007). 

Teodor Meleşcanu, în urma remanierii guvernamentale de la 5 aprilie 2007, a fost numit în funcţia de ministru al Apărării Naţionale în Guvernul Tăriceanu, funcţie ocupată până la 22 decembrie 2008. În perioada 15 ianuarie - 29 februarie 2008, a fost ministru interimar al Justiţiei. 

În urma alegerilor parlamentare de la 30 noiembrie 2008, Teodor Meleşcanu a obţinut cel de-al treilea mandat de senator, reprezentând Partidul Naţional Liberal. A fost vicepreşedinte al Senatului (sept. 2009 - febr. 2010, febr.-sept. 2010, sept. 2010-febr. 2011) şi preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. De asemenea, a fost membru în Comisiile comune pentru Elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, Elaborarea pachetului de legi privind Securitatea Naţională, Analizarea crizei intervenite în funcţionarea justiţiei şi în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO (până în martie 2012). 

La 26 februarie 2012, a fost propus de preşedintele Traian Băsescu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). La 28 februarie 2012, a fost validat în această funcţie de plenul reunit al Parlamentului, cu 238 de voturi pentru şi unul împotrivă. La 5 martie 2012, şi-a prezentat demisia din funcţia de senator, în urma validării sale în funcţia de director al SIE. 

Membru PDSR în perioada 1996-1997, părăseşte partidul cu ocazia Conferinţei Naţionale de la 21 iunie 1997 şi fondează partidul Alianţa pentru România (APR), alături de câţiva foşti membri ai PDSR. A fost ales preşedinte al formaţiunii, în decembrie 1997, şi reales, în martie 2001. 

A candidat, din partea Alianţei pentru România, la alegerile prezidenţiale din 26 noiembrie 2000, obţinând 1,9% din totalul voturilor. 

În ianuarie 2002, în urma comasării prin absorbţie a Alianţei pentru România cu Partidul Naţional Liberal, Meleşcanu devine vicepreşedinte al PNL. Este reales ca vicepreşedinte al PNL, funcţie pe care o ocupă până în 2010. 

La 27 februarie 2012, Teodor Meleşcanu a anunţat că s-a autosuspendat din calitatea de membru al PNL, în conformitate cu articolul 19 din Statutul partidului. Însă, la 12 martie 2012, Delegaţia Permanentă a PNL a aprobat, cu o majoritate de voturi, excluderea sa din partid. 

La 22 septembrie 2014, Teodor Meleşcanu şi-a depus demisia de la conducerea SIE. 

Teodor Meleşcanu şi-a depus, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidat independent la alegerile prezidenţiale, la 23 septembrie 2014. În primul tur al alegerilor prezidenţiale, desfăşurat la 2 noiembrie 2014, Teodor Meleşcanu a obţinut 1,09% din voturi. 

La 10 noiembrie 2014, a fost propus în funcţia de ministru al Afacerilor Externe de prim-ministrul Victor Ponta şi, tot în această zi, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire în această funcţie. La 18 noiembrie 2014, Teodor Meleşcanu a demisionat, fiind apoi numit consilier pe probleme de securitate şi apărare de Victor Ponta. 

În ianuarie 2016, s-a înscris în Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE). 

Autor de monografii, cursuri universitare, studii şi articole, publicate în ţară şi în străinătate, între care se numără: ''Riscuri, pericole şi ameninţări la adresa securităţii'', British Council (2005); ''Politica de securitate şi politica externă'', Editura Polirom (2009); ''La Charte des Nations Unies. Commentaire article par article", Edition Economica, Paris (2005); ''Marea Neagră-frontieră sau punte de legătură", în Revista de politică internaţională nr. 1 din 2006; ''Legal Aspects for Romania's adherence to NATO'', în Euro-Atlantic Studies nr. 1 din 2006. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri