Trebuie să ai foarte mult tupeu ca să spui că cineva care te-a ajutat se face vinovat de problema generată chiar de tine. În speţă, vorbim de o falsă preocupare: mărirea dobânzilor interbancare la niveluri plasate lângă dobânda de politică monetară. În situaţia în care ele se găseau anterior la o treime din benchmark.
Dar sigur, această atitudine are o explicaţie facilă. Se doreşte abaterea atenţiei de la cei care au realizat o construcţie de buget fantezistă. Şi atunci, nu mai bine găseşti repede un vinovat de serviciu şi aduci argumente eclectice pentru televiziuni?
Aşadar, dobânzile de pe piaţa bancară au ajuns în jurul referinţei, ceea ce ce n-are de ce să fie subiect de discuţie. Probabil că în 30 de zile se vor duce pe paliere mai joase, însă în niciun caz de unde au plecat, fiindcă o construcţie bugetară defectuoasă şi gestionarea ei pompieristică, chiar şi dacă ar fi însoţită de bune intenţii, constituie un risc pentru evoluţia economică şi e firesc să se reflecte în preţul banilor.
Ceea ce mai rămâne nedesluşit este doar cine-i responsabil pentru proiecţia bugetară care induce respectivul risc şi, mai ales, cine şi-o asumă. Pentru că dacă vom fi în măsură să răspundem la această întrebare se va putea observa că ne confruntăm cu o lipsă de comunicare instituţională şi discreţionarism vădit de numirile politice ale conducerilor instituţiilor publice.
Iar abordarea discreţionară, ce duce la sesizarea unor false probleme şi la combaterea lor eronată, erodează constant - în faţa publicului şi investitorilor - încrederea în statul român, indiferent de modul în care instituţiile îşi exprimă ataşamentul faţă de valorile euroatlantice.
De fapt, dacă ne uităm cine a ajuns să ne conducă, întrebarea este simplă: Cine vrea să facă mişto de români?
Cu precizarea că eroziunea politică are nu doar cauze endogene, ci şi exogene.