Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu le dă lecții guvernanţilor: Puneți mâna și copiați măsurile acestea

Ciolacu le dă lecții guvernanţilor: Puneți mâna și copiați măsurile acestea

de Alice Petrescu    |   

În loc să crape de îngâmfare și autosuficiență, guvernanții ar face bine să pună capul în pământ de rușine și să refacă urgent Planul Național de Redresare și Reziliență, susține Marcel Ciolacu: „Dacă vreți să treceți vreodată de filtrul Comisiei, puneți mâna și copiați măsurile acestea”.

 

 

Liderul PSD propune șase măsuri pentru a fi incluse în PNRR.

„De exemplu, dacă vreți să treceți vreodată de filtrul Comisiei, puneți mâna și copiați măsurile acestea:
1. Bani în mână ajutoare pentru IMM-urile afectate de pandemie, nu împrumuturi cum propune Guvernul.
2. Centre medicale aproape de cetățeni, pentru creșterea accesului la serviciile de sănătate – o astfel de rețea de centre medicale de proximitate ar fi accelerat semnificativ campania de vaccinare.
3. Dezvoltare de secții ATI suplimentare și formarea personalului medical, pentru creșterea capacității de răspuns a sistemului medical românesc în cazul unor alte pandemii.
4. Perfecționare profesională continuă pentru toți cetățenii, astfel încât să își poată găsi mai ușor locuri de muncă și pentru a oferi antreprenorilor forță de muncă bine calificată.
5. Fabrici de producție de alimente sănătoase în România – care să proceseze produsele agricole autohtone și să reducă importul uriaș de alimente de proastă calitate din afară.
6. Tehnologii moderne și verzi în fabricile românești – pentru dezvoltarea industriei naționale și adaptarea la cerințele pentru protecția mediului”, adaugă Ciolacu.

Social-democrat solicită din nou prezentarea PNRR în Parlament.

„Și da, veniți cu Planul în Parlament! Singuri ați demonstrat că nu puteți nimic! E timpul să ascultați de opoziție, de autoritățile locale, de patronate, de sindicate, de mediul de afaceri sau de societatea civilă! Exact cum v-a transmis și Comisia Europeană”, conchide Marcel Ciolacu.

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri