Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu nu va apela la serviciile lui „Ion”. Ce se întâmplă cu consilierul AI

Ciolacu nu va apela la serviciile lui „Ion”. Ce se întâmplă cu consilierul AI

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Cercetării și Digitalizării i-a recomandat premierului Marcel Ciolacu să nu mai apeleze la serviciile robotului Ion, care a fost consilierul onorific al fostului premier Nicolae Ciucă.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a fost întrebat, joi, de jurnaliști, ce se va întâmpla cu robotul Ion după ce ministrul Cercetării și Digitalizării, Bogdan Ivan, i-a recomandat premierului Marcel Ciolacu să nu mai apeleze la serviciile acestuia.

„Sunt de o săptămână în clădirea Guvernului și încă nu m-am întâlnit cu robotul Ion și nici nu l-am văzut a fi utilizat”, a răspuns Constantin.

Acesta a mai spus că este curios să îl cunoască.

„Am o curuozitate persoanlă să îl cunosc înainte de a fi pensionat poate înainte de termen”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Executivului.

Fostul premier Nicolae Ciucă a prezentat, la 1 martie, o premieră la nivel naţional şi internaţional, respectiv primul consilier guvernamental care foloseşte inteligenţă artificială. Acesta a fost botezat Ion, numele venind de la transpunerea în oglindă a sintagmei „noi”. Ciucă spunea atunci că rolul lui Ion este de a ajuta reprezentanții Guvernului să îi poată ajuta mai bine pe cetăţenii români, informând Guvernul României în timp real cu propunerile, cu problemele şi cu dorinţele românilor.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ciolacu ai
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri