Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: Diversitatea, pluralismul etnic și religios sunt o șansă pentru dezvoltarea României

Ciolacu: Diversitatea, pluralismul etnic și religios sunt o șansă pentru dezvoltarea României

de Redacția Jurnalul    |   

Diversitatea, pluralismul etnic și religios sunt o șansă și o resursă importantă pentru dezvoltarea României, care îmbogățesc întreg patrimoniul spiritual al țării noastre, spune premierul Marcel Ciolacu la evenimentul „30 de ani de la înființarea Consiliului Minorităților Naționale”.

„Înființat în anul 1993, Consiliul Minorităților Naționale a făcut parte din efortul comun de reconstrucție democratică a României, contribuind la îmbunătățirea activității organizațiilor minorităților naționale, a cadrului legislativ din domeniul minorităților naționale, dar și la elaborarea măsurilor de îmbunătățire a vieții sociale și culturale a cetățenilor români aparținând acestora. Timp de secole, cetățenii aparținând majorității românești și cei ai minorităților etnice au conviețuit, construind patrimoniul spiritual al României, cultura și identitatea noastră comună. Așa cum am afirmat de multe ori, identitatea noastră s-a format în și prin întâlnirea și dialogul dintre culturi, aducând laolaltă români și atâtea alte naționalități într-o singură comunitate cu vocație europeană”, afirmă Marcel Ciolacu la evenimentul „30 de ani de la înființarea Consiliului Minorităților Naționale”, organizat cu prilejul Zilei Naționale a Minorităților Naționale din România.

El apreciază că dezvoltarea și consolidarea democrației românești după Revoluția din 1989, mediul politic și social intercultural de astăzi, aliniat la standardele internaționale și ale Uniunii Europene, se datorează în mare parte contribuției minorităților naționale, precum și colaborării acestora cu Guvernul României, prin intermediul Consiliului Minorităților Naționale și al Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale.

„Într-o lume în care diferitele forme de fundamentalism, de extremism și antisemitism înregistrează cote din ce în ce mai îngrijorătoare, respectul pentru diversitate și dialogul între culturi reprezintă – cu atât mai mult! - un prețios capital social. Diversitatea, pluralismul etnic și religios sunt o șansă și o resursă importantă pentru dezvoltarea României, care îmbogățesc întreg patrimoniul spiritual al țării noastre. Iar aniversarea de astăzi ne oferă prilejul de a ne reînnoi angajamentul de a păstra România un adevărat model european în privința protecției drepturilor minorităților naționale, precum și în materie de reprezentare parlamentară, prin facilitarea implicării acestora în luarea deciziilor cu privire la societatea românească în ansamblul ei”, adaugă Marcel Ciolacu.

Ca președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu afirmă că a colaborat excelent cu Grupul Minorităților Naționale.

„Inclusiv în momentele dificile ale ultimilor ani, când ne-am confruntat cu o pandemie, dar și cu o criză energetică, urmată de una economică, am găsit înțelegere și susținere din partea minorităților naționale pentru a rezolva provocările cu care ne confruntam. De aceea, ca premier, consider că trebuie să ducem această colaborare mai departe, în mod special, prin continuarea proiectelor de dezvoltare economică în zonele locuite de minorități, tocmai pentru a asigura oportunități și șanse egale de dezvoltare pentru toți cetățenii. Închei, asigurându-vă de întreaga deschidere a Guvernului României de a lucra împreună pentru un viitor mai bun, în care toți cetățenii noștri să se simtă respectați și incluși”, încheie Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ciolacu minoritati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri