Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloş îl ţine pe Dragnea în joc de glezne

Cioloş îl ţine pe Dragnea în joc de glezne

de Georgiana Ionita    |   

Premierul va anunța abia săptămâna viitoare data alegerilor parlamentare. Cum legea spune că aducerea la cunoştinţă a datei alegerilor se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării, temerile lui Liviu Dragnea s-ar putea confirma, iar alegerile ar urma să aibă loc pe 11 decembrie. Liderul PSD îl acuză pe Dacian Cioloş că face jocurile liberalilor.

Liviu Dragnea susţine că data de 11 decembrie nu ar fi potrivită pentru alegerile parlamentare, pentru că frigul și ninsoarea i-ar putea împiedica pe români să se deplaseze la secțiile de votare, ceea ce i-ar avantaja pe liberali, impresie pe care i-a comunicat-o într-o discuţie telefonică premierului. Dragnea şi-ar dori ca scrutinul să aibă loc cel mai târziu pe 4 decembrie. “Eu i-am spus şi premierului, nu i-am spus cu supărare sau cu nervi, dar părerea mea este că aici face jocul PNL-ului, este un joc prost, după părerea mea, pentru că PNL nu aşa câştigă sau pierde alegerile, în funcţie de dată, dar este foarte greu să nu te gândeşti, în condiţiile în care am văzut declaraţii publice cu membrii guvernului tehnocrat care au început să facă politică şi să spună că vor să candideze sau că vor candida pe listele PNL”, a declarat Dragnea la deschiderea Şcolii politice de vară a femeilor social-democrate, de la Constanţa.

Ţine partidele în şah

Zilele trecute, premierul a avut mai multe discuţii cu liderii partidelor pentru a stabili o dată convenabilă pentru organizarea scrutinului parlamentar, variantele luate în calcul fiind 27 noiembrie, 4 decembrie sau 11 decembrie. "O să informez săptămâna viitoare şi legat de data alegerilor", a anunţat Dacian Cioloş, într-o conferinţă de presă peste Prut. “În primul rând, Parlamentul trebuie să fie reprezentativ, ori gândiţi-vă va fi aproape o săptămână de zile libere. Sf. Andrei liber, 1 şi 2 decembrie liber, iar luni este şi ajun de Sf. Nicolae. Dacă doresc, dar se pare că nu doresc să vină cât mai mulţi români la vot, atunci vor fi de acord cu 11 decembrie”, a reacţionat Blaga la Liga Aleşilor Locali ai PNL.

 

“Din punctul nostru de vedere, oricând hotărăsc să pună alegerile – 27 noiembrie, 4 decembrie, 11 decembrie - noi vom câştiga aceste alegeri” Liviu Dragnea, preşedinte PSD

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri