Jurnalul.ro Ştiri Locale Cisternă încărcată cu motorină și benzină, răsturnată pe DE 578

Cisternă încărcată cu motorină și benzină, răsturnată pe DE 578

de Redacția Jurnalul    |   

O cisternă încărcată cu motorină și benzină s-a răsturnat luni dimineața pe DE 578, în județul Harghita. Traficul este blocat.

Potrivit ISU Harghita, accidentul a avut loc la intrarea în localitatea Voșlăbeni dinspre Izvoru Mureșului, unde o autocisternă încărcată cu motorină și benzină s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Șoferul, în stare de șoc, a primit îngrijiri de la echipajul SMURD ajuns la fața locului. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal din Gheorgheni pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Momentan nu s-au identificat scurgeri de carburanți.

Circulația pe DE 578 este blocată pe ambele sensuri de mers, iar ca măsură de siguranță zona a fost balizată, pe o rază de circa 50 de metri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: cisterna rasturnata motorina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri