Uciderea OUG 114 prin ordonanţă de urgenţă şi eliminarea supraaccizei la carburanţi se numără printre obiectivele despre care ministrul propus al Finanţelor Publice, Florin Cîţu, spune că este mândru că le-a atins.
"În programul de guvernare care a fost aprobat în Parlament anul trecut au fost câteva lucruri pe care deja le-am făcut şi aş vrea să le menţionez, pentru că sunt foarte mândru că s-au rezolvat. În primul rând, Ordonanţa 114, care, deşi a trebuit să avem două încercări, până la urmă a fost ucisă prin ordonanţă de urgenţă. A fost eliminat split TVA, a fost eliminată supraimpozitarea contractelor de muncă part-time şi, bineînţeles, eliminarea supraaccizei la carburanţi. Deci, câteva lucruri pe care eu sunt mândru că am reuşit să le facem în aceste trei luni de mandat", a declarat luni Florin Cîţu, la audierile din comisiile reunite de specialitate.
El a menţionat că rectificarea bugetară pentru 2019 s-a bazat pe execuţia bugetară la 10 luni.
La începutul audierilor, Florin Cîţu a solicitat "să nu mai existe derapaje" în cursul audierilor.