Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciucă:Majoritatea măsurilor din Sprijin pentru România, aprobate la o lună după lansarea programului

Ciucă:Majoritatea măsurilor din Sprijin pentru România, aprobate la o lună după lansarea programului

Majoritatea măsurilor incluse în „Sprijin pentru România” au fost deja aprobate la o lună după ce coaliția de guvernare a lansat acest program, a declarat duminică premierul Nicolae Ciucă.

Conform premierului, peste două treimi din pachetul de sprijin în valoare totală de 17,3 miliarde de lei sunt active și produc efecte. Implementarea acestor soluții de protecție pentru cetățeni și economie implică o finanțare din fonduri naționale și europene de 11,5 miliarde de lei.

„Am reușit la nivelul Guvernului ca în decurs de o lună să aprobăm cele mai multe din măsurile cuprinse în Programul

Acesta anunță că prin măsurile cuprinse în programul „Sprijin pentru România”, în economie intră finanțări de opt miliarde de lei.

Beneficiază de sprijin investițiile cu impact major în economie, a căror valoare depășește 1 milion de euro – această schemă de ajutor de stat are la dispoziție 200 de milioane de euro pentru stimularea proiectelor de dezvoltare regională, companiile din sectorul transportului rutier de mărfuri și persoane pentru a compensa cresterea prețurilor la carburant - 300 de milioane de lei, proiectele de investiții aflate în derulare – prin două Ordonanțe de Urgență aprobate de Guvern sunt puse la dispoziție 5,2 miliarde de lei din fonduri naționale și europene pentru a preîntâmpina eventuale blocaje în derularea proiectelor din cauza creșterii prețurilor la materiale de construcții, utilaje, forță de muncă.

De asemenea, fermierii români au la dispoziție 300 de milioane de euro - granturi pentru capital de lucru, și muncitorii din agricultură, sector în care salariul minim a fost stabilit la 3.000 de lei lunar, similar celui din construcții.

„O parte consistentă a pachetului de măsuri are în vedere protejarea populației de efectele creșterii prețurilor și ale perioadei dificile pe care o traversăm, astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă. Măsuri sociale stabilite până acum prin Programul

Acesta susține că a fost aprobată, recent, în Guvern, acordarea de tichete sociale în valoare de 250 de lei pentru persoanele cu venituri reduse, iar în Parlament a fost dublată norma de hrană pentru pacienții din spitale și pentru vârstnicii instituționalizați. De asemenea, alocația zilnică de hrană pentru copiii din sistemul instituționalizat crește de la 12 la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 la 22 lei/zi, în funcție de vârstă. Totodată a fost prelungită acordarea șomajului tehnic pentru angajații din firmelor afectate din cauza conflictului din Ucraina.

În continuare, Guvernul pregătește următoarele măsuri de sprijin economice și sociale anunțate în „Sprijin pentru România”.

„Ministerul Agriculturii are în etapă avansată proiectul prin care fermierii vor beneficia de 200 de milioane de euro pentru procesarea materiei prime în România. Este o măsură care, alături de celelalte luate pentru susținerea sectorului agricol, va avea efect și asupra prețurilor produselor agricole. Programul Kurzarbeit aflat acum în vigoare până la începutul lui iunie, va continua în perioada următoare. Va fi stimulată creșterea voluntară a salariului minim lunar pe economie, de către angajatori, cu 200 de lei pe lună, prin exceptarea impozitării suplimentare a sumei ce reprezintă majorarea. Măsura va avea impact pentru 1,6 milioane de salariaţi. Acordarea voucherelor de 30 de euro lunar elevilor care primesc burse sociale este o altă măsură pe care Ministerul Educatiei o are pregătită. Ministerul Familiei pregătește două proiecte de acte normative – o Hotărâre de Guvern și o Ordonanță de Urgență - care vor pune în aplicare programele de sprijin pentru tineri și măsurile de protecție și îmbunătățire a vieții copiilor instituționalizați”, a mai spus șeful Guvernului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Nicolae Ciucă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri