Potrivit cumvaplace.ro, picioarele de broască sau cuisses de grenouille, așa cum sunt cunoscute în Franța sunt un fel de mâncare tradițională în special în regiunea Dombes (departamentul Ain). Noi le numim pui de baltă! Mâncate de peste o mie de ani, au făcut parte din dieta națională a Franței și se estimează că aproximativ 4.000 de tone de picioare de broască sunt consumate anual acolo.
Explicația este foarte simplă, de altfel: în Europa medievală și în modernitatea timpurie, broaștele nu erau considerate carne și, prin urmare, puteau fi consumate în timpul Postului Mare, împreună cu peștele. Există mențiuni din secolul al XIII-lea legat de călugării din Lorena, unde se precizează că în timpul Postului Paștelui, în dieta lor erau incluse broaștele. Faimosul bucătar francez, Grimod de La Reynière, scria la începutul secolului al XIX-lea că broaștele erau cunoscute sub numele de Alouettes de Carême (Ciocârlie de post).
Sigur că povestea i-a amuzat teribil pe englezii mari mâncători doar de vânat și carne de vită și i-au numit pe francezi ”broscari”. Dar atunci când se întâlneau, și istoria ne spune că se întâlneau destul de des pe câmpurile de luptă, riscul să flămânzească era mai mare pentru simandicoșii englezi, de altfel luați și ei în derâdere de francezi că nu ar avea deloc bucătărie, singurul lor fel de mâncare fiind roast beef. Așadar din acest motiv îi numesc ironic ”rosbif”! Dar porecla ascunde ceva mai mult decât o simplă ironie legată de preferințele culinare și are la mijloc și o dispută privind legislația în domeniu.
Melci (escargot)
Oricum ar sta lucrurile, da, francezii mănâncă picioare de broască și le plac teribil, după cum aminteam. Dar la fel de mult le plac și melcii, escargot pe numele lor din cărțile de bucate franceze! Cuvântul evocă imagini ale unei mese franțuzești de lux, savurate de elită și bogați. Dar sunt doar niște melci mici, adesea serviți ca aperitiv în bucătăria franceză. Au o aromă delicată și sunt considerate o delicatesă în Franța.
Escargotul este asociat acum Franței, dar melcii erau consumați în multe părți ale lumii de secole, inclusiv în Spania. Prima rețetă în Franța a fost înregistrată în timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea. Acum se estimează că 16.000 de tone de melci sunt consumate în Franța în fiecare an (adică 6,5 melci de persoană pe an), iar 90-95% din melci sunt importați. Melcii sunt deosebit de apreciați de Crăciun, în Franța, când se consumă aproximativ două treimi din cantitatea anuală. Dacă îi căutați, îi găsiți mai degrabă în Alsacia și Franche-Comté și, într-o măsură mai mică, în Auvergne-Rhône-Alpes. Rețetele sunt cu unt, usturoi și verdețuri și nu arată chiar rău. Sau?
Carnea de porumbel
Cea de-a treia alegere interesantă a francezilor la capitolul carne sunt porumbeii. Nu, nu vă gândiți că s-ar putea hrăni generații întregi cu porumbeii care umplu anumite orașe din România, pentru că sunt o altă specie de porumbei. Există ferme speciale unde sunt crescuți porumbei, așa cum există pentru orice alte păsări de consum. Se spune că are același gust cu carnea de pui, de altfel, așadar nu pățiți nimic dacă îl gustați. Una dintre rețetele tradiționale este plăcinta de porumbel, cu diverse alte ingrediente tradiționale în bucătăria franceză și prezente și în alte bucătării europene. Francezii îl consumă cel puțin din 1670. De altfel, în Antichitate și Evul Mediu porumbeii erau mâncați de toată lumea în mod regulat. Astăzi, se mănâncă mai ales la ocazii festive. Porumbelul ocupă un loc aparte în tradiția culinară franceză, iar astăzi Franța este furnizorul numărul unu de porumbei din Europa.