Jurnalul.ro Editoriale Clarvăzătoarea nu vedea nici scaunul de care se împiedica

Clarvăzătoarea nu vedea nici scaunul de care se împiedica

de Florin Condurateanu    |   

Se învolburează previziunile catastrofice asupra viitorului omenirii. Rar câte un anunţ mai senin.

Majoritatea acestor ghicitori ai destinului planetei trâmbiţează că vulcanii vor “scuipa” lavă incandescentă, că ne vor cădea clădirile în cap, năruite de cutremure, că va ninge în Sahara, că se va face plajă topless pe banchizele din Antarctica, că va fi măcelărită lumea în al treilea război mondial, că apocalipsa e deja în prag.

S-au mai întâmplat cazuri în care profeţi cu bilete de internare la balamuc în buzunarul de la piept au pronosticat sfârşitul lumii prin oceanele revărsate, încât nişte fraieri şi-au vândut cu preţuri ridicole casele, maşinile, afacerile şi s-au urcat cu clarvăzătorii pe vârful dealurilor. Nu s-a petrecut nimic din previziuni, doar că ei au ajuns faliţi.

Japonezii, cei mai păţiţi din pricina cutremurelor, cu toate tehnologiile lor de vârf, n-au realizat o aparatură care să simtă cutremurul cu un minut înainte.

Dar Vanga, cu faţa ei de nu mai dormi noaptea, oarbă de nu vedea nici scaunul de care se lovea, a prevăzut viitoarele cutremure devastatoare. Nu ştia cum e cu cataracta, dar cunoştea finalul omenirii.

Nostradamus este citat de catastrofişti că a prevăzut prăbuşirile lumii, dar anunţurile lui în catrene se bazează pe repetarea ciclică a războaielor, a cutremurelor.

Se minunează unii că a anticipat războaiele nebuneşti ale lui Napoleon şi Hitler, dar Nostradamus nu a ghicit puterea acelei armate numită viscolul iernilor ruseşti, de le-au degerat soldaţii prin periferiile Moscovei, unde au ajuns degeaba pe geruri cumplite.

Şi mai apoi, de ce nimeni nu aminteşte şi de acea previziune a lui Nostradamus care spune că viitorul Mântuitor va apărea pe meleagurile româneşti la acea misterioasă intersecţie a axelor din Vâlcea şi Munţii Apuseni?

Nu e cazul să se instaureze panica din cauza unor halucinaţii, a unor elucubraţii din gura oracolelor caraghioase.

Oamenii trebuie să-şi onoreze viaţa făcând bine, trăindu-şi frumos zilele şi iubindu-şi mama, filiala lui Dumnezeu pe pământ, îndrăgindu-şi ţara şi copiii, ştafete ale viitorului. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri