Jurnalul.ro Cultură Teatru CLASS - Cea mai bună piesă irlandeză a anului 2018  -  în regia lui Felix Alexa, la TNB!

CLASS - Cea mai bună piesă irlandeză a anului 2018  -  în regia lui Felix Alexa, la TNB!

de Magdalena Popa Buluc    |   

Teatrul Naţional din Bucureşti anunţă premiera spectacolului CLASS, o piesă de Iseult Golden și David Horan, care va avea loc vineri, 12 aprilie, dar și marți 23 aprilie 2019, de la ora 20.00, la Sala Atelier.

Una din cele mai recente creaţii ale dramaturgiei irlandeze, CLASS de Iseult Golden și David Horan, prezentată la noi în traducerea lui Andrei Marinescu şi regia lui Felix Alexa, este piesa ce a obținut marele premiu la Edinburgh Fringe Festival 2018 și care a fost declarată Cea mai bună piesă de teatru a anului 2018 (Best Theatre Script) la ZeBBie Awards, concursul organizat de Writers Guild of Ireland (Uniunea Scriitorilor din Irlanda).

Scrisă într-un stil cinematografic, cu scene non-lineare, interconectate, Class este un text în care aparenta simplitate a dialogurilor și acțiunilor contrabalansează nesfârșitele profunzimi și complexitățile aflate dincolo de suprafața cuvintelor.

Fiul de nouă ani al lui Brian și al Donnei are probleme. Cel puțin așa susține profesorul lui. Care mai spune că ar trebui să îl vadă un psiholog. Dar lui Brian și Donnei – care s-au despărțit de curând – nu le-au plăcut niciodată nici școala, nici profesorii. 

Class este o piesă despre dificultățile de învățare: în școală, în viață, oriunde.

Regizorul Felix Alexa despre spectacol:  „Class este în același timp o piesă socială, dar și extrem de umană, intimă, delicată și violentă prin semnificația ei. O imagine plină de umor și sensibilitate a relațiilor sociale, de școală, de cuplu. Într-o societate românească profund bulversată, inclusiv în sistemul de învățământ, acest spectacol este un semnal de alarmă necesar, dar și o formă de a ne exorciza frustrările și neputințele proprii. O modalitate de a privi direct și curajos, în față, propria noastră fragilitate, de care uneori ne e foarte frică. Spectacolul meu propune, cu umor și tandrețe, un fel de a vindeca această frică de noi înșine”.

Class a fost apreciată şi analizată atent de presa irlandeză precum și de site-uri dedicate artei spectacolului. „O tragedie pasionantă a secolului XXI…, a consemnat The Scotsman.  Un instantaneu extrem de credibil, văzut cu umor și dramatism, al culturii occidentale în care, pentru anumiți oameni, diferențele de gen, clasă și putere pot stârni un mix extrem de toxic de mânie, resentimente și disperare”.

„Scriitorii susțin că educația pe care am primit-o din copilărie are rădăcini atât de adânci încât ne afectează interacțiunea cu cei din jur și modul în care reacționăm față de oameni, a comentat şi No More Workhorse. Piesa are umor, dar ridică serioase probleme educaționale și sociale, inclusiv pe cea a resurselor alocate nevoilor de învățare ale fiecărui individ”.

„O piesă care lovește într-o instituție exclusivistă: școala ca microcosmos al ordinii clasei de mijloc - observa şi WhatsOnStage”.    

Actori consacrați ai TNB din diferite genereții i-au atras atenţia regizorului Felix Alexa pentru a da viaţă acestei confruntări explozive: RICHARD BOVNOCZKI (Ray McCafferty), GAVRIL PĂTRU (Brian Costello), ALEXANDRA SĂLCEANU (Donna Costello) și CIPRIAN NICULA (Jayden Costello), la care se adaugă studenta UNATC SANDRA DUCUȚĂ (Kaylie). Acţiunea piesei se va desfăşura în cadrul scenografic conceput de ANDRADA CHIRIAC.

Autorii, irlandezii Iseult Golden și David Horan sunt doi oameni de teatru care, de peste zece ani, scriu și montează în colaborare piese originale și adaptări după piese clasice. Iseult Golden este actriță și dramaturg și a fondat, în anul 2000, împreună cu Carmel Stephens, Inis Theater din Dublin. David Horan este regizor, cei doi întâlnindu-se atunci când Inis Theater l-a invitat pe Horan să monteze prima piesă în acest teatru, ”The world’s wife”. Au urmat: ”Lady Susan”, ”To kill a dead man” și ”Tick My Box”, aceasta din urmă făcând senzație la Dublin Fringe Festival 2004, unde Iseult Golden a obținut premiul ”Cea mai bună actriță în rol principal”.

Sunteți așteptați la premiera oficială a noului spectacol realizat de Felix Alexa la Teatrul Naţional din Bucureşti, în zilele de 12 și 23 aprilie. Următoarea reprezentație este programată pentru miercuri, 1 mai, ora 20.00.

 

CLASS

De Iseult Golden și David Horan

Traducerea Andrei Marinescu

Cu: Richard Bovnoczki, Gavril Pătru, Alexandra Sălceanu, Ciprian Nicula, Sandra Ducuță

 

Scenografia: Andrada Chiriac

Regia și ilustrația muzicală: Felix Alexa

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri