Jurnalul.ro Ştiri Locale Clipe de coşmar într-o familie din Caraş Severin!O mamă şi copilul ei sunt ameninţaţi cu toporul chiar de capul familiei!

Clipe de coşmar într-o familie din Caraş Severin!O mamă şi copilul ei sunt ameninţaţi cu toporul chiar de capul familiei!

Eliberat de câteva luni din închisoare, un bărbat din Caraş Severin îşi terorizează familia! Totul a culminat ieri, când ameţit de aburii alcoolului, tatăl de 65 de ani şi-a revărsat furia pe fiul care a încercat să sară în apărarea mamei sale. Tăiat la mâini, fiul a ajuns la spital, în timp ce părintele a fost internat la psihiatrie.

O femeie dintr-o comună din Caraş Severin trăieşte, de mai multe luni, un coşmar, împreună cu fiul ei. Iar teroarea a fost instaurată chiar de cel care ar fi trebuit să-i protejeze: de capul familiei. Observator.tv

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri