Jurnalul.ro Tech Laborator de teste Clipitul, efecte în "coordonarea interacţiunilor umane zilnice"

Clipitul, efecte în "coordonarea interacţiunilor umane zilnice"

Oamenii clipesc pentru a spune subtil cuiva că ar trebui să vorbească mai mult sau mai puţin, potrivit unui nou studiu, scrie Daily Mail.

Oamenii de ştiinţă, care studiază clipitul, au descoperit că dacă o persoană clipeşte rapid, mai mult decât a fi un reflex, poate fi un mod prin care poate controla conversaţia. Clipitul rapid într-o conversaţia – în timpul pauzelor naturale – încurajează oamenii să vobrească mai mult. În schimb, clipitul lent este un mod de a spune celorlalţi să vorbească mai puţin.

Clipitul are o funcţie fiziologică foarte clară: menţine ochiul umed şi curat. Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă au plecat de la premisa că acest reflex este mai mult decât atât.

Clipim de aproximativ 13.500 de ori pe zi, mult mai frecvent decât este necesar pentru a ne menţine ochii curaţi. Clipim mai des în timpul conversaţiilor decât în mod normal.

Oamenii de ştiinţă de la Institutul pentru Psiholingvistică Max Planck din Nijmegen, Olanda, au analizat clipitul în timpul conversaţiilor. Aceştia au creat un avatar care funcţiona ca un ascultător virtual care punea întrebări voluntarilor. Cercetătorii controlau reacţiile avatarului folosind clipitul rapid sau lent.

Cercetătorii au descoperit că diferenţele subtile dintre clipitul rapid şi lent au fost percepute de voluntari. Clipitul lent a determinat voluntarii să-şi scurteze răspunsurile, în timp ce clipitul rapid i-a făcut să ofere răspunsuri mai lungi.

“Descoperirile noastre arată că una dintre cele mai subtile mişcări ale omului – clipitul – pare să aibă efecte surprinzătoare în coordonarea interacţiunilor umane zilnice.”, se arată în raportul redactat de cercetători. Niciun voluntar nu a realizat că a fost influenţat de clipit.

Cercetătorii au punctat faptul că rolul conversaţional al clipitului nu funcţionează în cazul tuturor. Dacă o persoană este puţin empatică, atunci nu va răspunde acestor diferenţe subtile.

 

Subiecte în articol: clipitul efecte rol interactiuni umane
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri