Sistemul informatic al cardului naţional de asigurări de sănătate este în stare de funcţionare începând de miercuri de la ora 19,00, iar în continuare se efectuează operaţiuni tehnice de monitorizare şi consolidare a acestuia, informează CNAS într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit CNAS, până la termenul de raportare a activităţii lunare, pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite ordin conform prevederilor legale.
Sistemul informatic al cardului naţional de asigurări de sănătate a devenit indisponibil marţi, începând cu ora 9,00, din cauza unor probleme tehnice.