Jurnalul.ro Ştiri Politică Coaliţia îşi va duce mandatul până la capăt; cam pe 23 decembrie va fi învestit viitorul guvern

Coaliţia îşi va duce mandatul până la capăt; cam pe 23 decembrie va fi învestit viitorul guvern

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, estimează că noul guvern al României va fi învestit în jurul datei de 23 decembrie, după alegerile parlamentare şi prezidenţiale.

El a declarat, vineri, la Suceava, că până la învestirea noului executiv va fi funcţională actuala coaliţie, în ciuda aparentelor disensiuni dintre social-democraţi şi liberali.

„Cu adevărat România are nevoie de o stabilitate politică şi ne-am asumat această stabilitate politică. (...) Suntem într-un an electoral, e normal să fie şi astfel de declaraţii, dar coaliţia îşi va duce mandatul până la capăt. Considerăm că pe 23 decembrie va fi învestit viitorul guvern", a afirmat liderul PSD.

El a precizat că ar PSD ar fi dorit liste comune cu Partidul Naţional Liberal la alegerile din decembrie, însă a lăsat să se înţeleagă că liberalii nu au susţinut ideea.

„Cred că am adus o coerenţă în actul de guvernare şi o diferenţă faţă de vechea coaliţie de dreapta, unde posturile de trăgeau din fes, unde certurile erau la ordinea zilei, unde se retrăgeau miniştrii din şedinţele de guvern şi nimic nu funcţiona. Cred că România nu doreşte asta. Suntem oameni maturi. Avem un interes nu neapărat comun la aceste alegeri pentru că, de această dată, candidăm sperat. Eu le-am arătat potenţialul unei candidaturi comune la alegerile europarlamentare. Au ales altă cale. O respect", a precizat Ciolacu.

AGERPRES

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu noul guvern psd învestire
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri