Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de ploi în zece județe din țară

Cod galben de ploi în zece județe din țară

de Redacția Jurnalul    |   

Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ploi valabilă de luni până marți dimineața în zece județe din țară.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Brașov, Covasna, Harghita, Bacău, Neamț, Suceava și Botoșani.

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

Local, astfel de manifestări vor fi și în restul zonei montane. Marți, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-estul țării.

Avertizarea intră în vigoare luni la ora 18.00 și este valabilă până marți la ora 10.00.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ploi cod galben
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri