Jurnalul.ro Ştiri Politică Coincidenţe în ograda lui Klaus Iohannis şi a liberalilor

Coincidenţe în ograda lui Klaus Iohannis şi a liberalilor

de Gabriela Antoniu    |   

Preşedintele Klaus Iohannis şi liberalii par să-şi coordoneze acţiunile împotriva Guvernului Dăncilă. Şeful statului a amânat după 1 Decembrie o decizie în cazul numirii noului ministru al Transporturilor, Mircea Drăghici, după demisia lui Lucian Şova, iar liberalii şi-au temperat avântul de a-l da jos pe Liviu Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor, boicotându-şi propriile planuri.

Klaus Iohannis a declarat ieri că PSD este la al treilea guvern în nici doi ani şi că 70 de politicieni au fost sau sunt acum miniştri în aceste guverne. Aşa nu se poate guverna, e imposibil să schimbi miniştri toată ziua, bună ziua, de asta se ocupă PSD. Cum să ne imaginăm că poate să funcţioneze un guvern cu două remanieri într-o săptămână? Eu nu sunt de acord să contribui la o astfel de guvernare care seamănă cu un carusel. În acest sens, ca să fie lămurită chestiunea, în această săptămână, nu va mai exista nicio schimbare de miniştri, iar această chestiune care mi-a fost propusă azi va fi luată în analiză cel mai devreme după sărbătorile Centenarului şi zilei de 1 Decembrie”, a declarat şeful statului.

El a spus că până atunci nu se va întâmpla nimic şi dacă va fi cazul va discuta după această dată. Până atunci nu vom schimba miniştri", a precizat Iohannis. Declaraţiile lui vin după ce tot ieri ministrul Transporturilor, Lucian Şova, şi-a dat demisia, iar cererea de eliberare din funcţie a ajuns la Cotroceni. ''Sunt un om de onoare'', a declarat Şova.

După ce marţi Iohannis a făcut selecţia noilor miniştri propuşi de PSD, liberalii, care depuseseră la conducerea Camerei o cerere de revocare în funcţia de preşedinte a lui Liviu Dragnea, au lipsit miercuri de la şedinţa de plen în care solicitarea lor urma să fie pusă pe ordinea de zi. Din cauza absenteismului în rândurile PSD, PNL şi-ar fi crescut considerabil şansele în acest demers. De asemenea, ei nu au mai suflat nicio vorbă despre moţiunea de cenzură despre care se spunea neoficial că ar putea fi depusă în intervalul 14-21 noiembrie, când parlamentarilor PNL li s-au interzis plecările din ţară.

Sociologul Marius Pieleanu a declarat pentru Jurnalul că scenariul unei colaborări Iohannis-PNL pentru un nou atac-fulger, pe două fronturi, guvernamental şi parlamentar, ar fi posibil dacă ei s-ar gândi atât de profund. “Mă îndoiesc că s-au gândit chiar la toate amănuntele astea. Rămân la părerea mea că e o mişcare a lui Iohannis de a tergiversa lucrurile, că el e jucător şi că nimic nu poate să mişte în ţara asta fără acordul lui”, a afirmat sociologul. În opinia sa, dacă liberalii voiau să facă ceva împotriva lui Liviu Dragnea, asigurau cvorumul. “Mi-e teamă că liberalii au pierdut asigurările din zona PSD-ului că ar putea trece solicitarea de revocare a lui Liviu Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor”, a afirmat Marius Pieleanu.

“Se profila încă un moment în care liberalii se făceau de râs şi atunci au lăsat chestiunea pe seama nerealizării cvorumului. Acum nu mai au nicio şansă pentru că aşa-zisa opoziţie din PSD e decimată de Liviu Dragnea şi nu cred că mai există şanse să se refacă în curând”, Marius Pieleanu

„Iohannis e în campanie”

Deputatul PSD Florin Iordache l-a acuzat ieri pe preşedintele Iohannis că prin blocarea remanierii vrea să pună piedici activităţii Guvernului. “Preşedintele este în campanie. Preşedintele nu face decât să blocheze activitatea Guvernului. Nu e nimic nou în această chestiune”, a declarat Iordache. El a explicat că demisia este o decizie unilaterală, iar revocarea unui ministru, atributul personal al premierului, nu al preşedintelui. Din păcate, invocă 1 Decembrie şi invocă unitatea, în condiţiile în care nu face decât să blocheze Guvernul. Nu este atributul dumnealui să cenzureze propunerile de revocare făcute de premier. Demonstrează încă o dată că este într-o bătălie deschisă cu Guvernul şi cu majoritatea parlamentară. El vrea să întârzie performanţa Guvernului, ceea ce este contraproductiv”, a mai spus Iordache.

 

 

 

 

Caseta

Ce spune Opoziţia

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat ieri că Opoziţia va anunţa, cel mai probabil luni, ziua în care va depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. ”Acest Guvern trebuie să plece. Vedeţi că domnul Dragnea vrea să pară sigur, dar nu mai este sigur, a propus să fie înlocuiţi 10 miniştri din actualul Cabinet, când putea foarte simplu să propună o restructurare guvernamentală şi să îi treacă prin vot în Parlament. Nu a avut acest curaj, tocmai de aceea cred că suntem obligaţi să depunem o moţiune de cenzură, pentru că şanse sunt din ce în ce mai mari ca acest lucru să reuşească", a spus Tomac. El a susţinut că se discută pe tema moţiunii de cenzură şi cu parlamentarii PSD, iar o parte dintre ei sunt în continuare de acord că Dragnea şi Dăncilă trebuie să plece din fruntea PSD şi a ţării, chiar dacă nu o spun public.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri