„Pe 12 și 13 iunie 2024, la Arena Națională, va concerta trupa Coldplay. Primăria Municipiului București vine în sprijinul participanților la spectacole și suplimentează programul de transport public. Astfel, în cele două zile, ȋn intervalele orare 16:00-20:30, şi 22:45-00:30, vor fi înființate două linii de transport și suplimentate alte două. Concertele trupei britanice Coldplay se înscriu în seria de evenimente pe care Primăria Capitalei dorește să le găzduiască cât mai des la Arena Națională și care fac din București un adevărat punct de atracție pentru turiști. Cele două concerte de la București, organizate de Emagic, au bătut toate recordurile, marcând cel mai rapid sell-out pentru un spectacol de stadion din istoria muzicii live din România”, anunță PMB.
Înfiinţarea liniei 700 cu autobuze electrice – aceasta va funcţiona la un interval de succedare de circa 10 minute, ȋn ambele sensuri, ȋntre Piaţa Unirii şi Arena Naţională pe traseul: Piaţa Unirii, Bd. Unirii, Piaţa Alba Iulia, Bd. Decebal, Şos. Mihai Bravu, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pierre de Coubertin. Ultima plecare de la Piaţa Unirii către Arena Naţională va fi la ora 20:30, iar ultima plecare de la Arena Naţională către Piaţa Unirii va fi la ora 00:30.
Autobuzele vor efectua opriri ȋn staţiile: „Bd. I. C. Brătianu” (ȋn ambele sensuri), situate pe Bd. Unirii ȋn zona magazinului Unirea Shopping Center, respectiv „Piaţa Unirii 4”, „Piaţa Unirii 1” şi „Piaţa Unirii 2”, amplasate ȋn Piaţa Unirii, precum şi la Arena Naţională pe Bd. Pierre de Coubertin.
Înfiinţarea liniei 87 cu troleibuze cu autonomie – aceasta va funcţiona (comun cu linia 86), la un interval de succedare de circa 10 minute, ȋn ambele sensuri, ȋntre Piaţa Romană şi Arena Naţională pe traseul: Piaţa Romană, Bd. Dacia, Str. Traian, Str. Iancu Cavaler de Flondor, Bd. Pache Protopopescu, Str. Matei Voievod, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pierre de Coubertin. Ultima plecare de la Piaţa Romană către Arena Naţională va fi la ora 20:30, iar ultima plecare de la Arena Naţională către Piaţa Romană va fi la ora 00:30. Troleibuzele vor efectua opriri ȋn staţiile: „Piaţa Romană” (din rondul Piaţa Romană), respectiv la Arena Naţională pe Bd. Pierre de Coubertin.
Suplimentarea parcului circulant pe linia 90 cu troleibuze cu autonomie - aceasta va funcţiona după amiază la un interval de succedare de circa 10 minute. Ultima plecare de la Semănătoarea către Arena Naţională va fi la ora 20:30, iar ultima plecare de la Arena Naţională către Semănătoarea va fi la ora 00:30. Suplimentarea parcului circulant pe liniile de noapte N1 şi N10 care vor fi dotate cu autobuze hibrid - acestea vor funcţiona ȋn intervalul orar 22:30÷00:30 la un interval de succedare de circa 10 minute. La afluire transportul spectatorilor va fi asigurat pe inelul median (Şos. Mihai Bravu) de tramvaiele liniilor 1 şi 10 care sunt programate să funcţioneze la un interval de 6-8 min.
Primăria Municipiului București se bucură să fie partenerul tuturor artiștilor și organizațiilor care promovează un mediu nepoluant și proiecte de sustenabilitate”, se menționează în finalul comunicatului.