Jurnalul.ro Timp liber Media Colecția „SuperMașini Sport” aduce o mașină creată pentru a străluci la Le Mans: Ford GT. Macheta metalică și revista, de joi la chioșcuri

Colecția „SuperMașini Sport” aduce o mașină creată pentru a străluci la Le Mans: Ford GT. Macheta metalică și revista, de joi la chioșcuri

de Redacția Jurnalul    |   

Numărul 9 din Colecția „SuperMașini Sport” are în prim-plan Ford GT, mașina creată de americani pentru a învinge Ferrari pe pistă. Istoria modelului își are rădăcinile în anii ‘60, când Henry Ford II căuta să se răzbune pentru eșuarea tentativei de achiziție a Ferrari.

În 1966, Ford a decis să provoace echipa italiană în Cursa de 24 de ore de la Le Mans, una dintre cele mai prestigioase întreceri de anduranță din lume, iar rezultatul a fost nașterea modelului Ford GT40, o mașină care nu numai că a câștigat competiția în anul respectiv, dar a obținut victoria și în următorii trei ani, consolidându-se ca o legendă a competițiilor de pe pistă.

Noul model a confirmat tot la Le Mans

În 2015, americanii au anunțat crearea unei noi generații a modelului, pentru a concura în categoria GT a Cursei de 24 de ore de la Le Mans. Mașina combină eleganța și agresivitatea într-un mod unic. De la liniile sale aerodinamice până la ușile cu deschidere verticală, emană o aură de exclusivitate și modernitate. Ford GT a revenit în Cursa de 24 de ore de la Le Mans în 2016, obținând victoria în clasa sa, la 50 de ani după succesul istoric din 1966. Producția celei mai noi generații a fost limitată și extrem de exclusivistă.  Potențialii cumpărători au trebuit să treacă printr-un proces riguros de selecție pentru a avea șansa de a achiziționa mașina. Combinația dintre istorie, design și succesul în competiție a ridicat statutul Ford GT la nivel de simbol.

Macheta mașinii este realizată din metal cu elemente de plastic, cu atenție la detalii.  Scara acestei serii este 1:34 – 1:39, machetele fiind astfel mai mari decât majoritatea celor oferite de alte colecții similare.

Ce vei găsi în numărul 9?

·       Macheta metalică Ford GT - o replică oficială a supercarului american

·       Revista dedicată din care afli totul despre modelul Ford de colecție

Calendarul viitoarelor apariții

Colecția „SuperMașini Sport” îți aduce un nou model spectaculos la fiecare două săptămâni:

 ·       Numărul 10 – 23 iulie 2026: Porsche Carrera RS – model care captivează iubitorii de automobile din 1973

·     Numărul 11 – 06 august 2026: Lotus Elise – mașina care a primit numele nepoatei fondatorului mărcii.

·       Numărul 12 – 20 august 2026: Dodge Viper SRT – o reinventare a celebrelor muscle-cars americane.

Găsești numărul 9 al colecției la chioșcurile de ziare din toată țara începând de joi, 9 iulie, la prețul de 59,99 lei. 

Stoc limitat!

 

 

Subiecte în articol: le mans SuperMașini Sport ford gt
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri