Jurnalul.ro Ştiri Externe Comandant al organizației Jihadul Islamic Palestinian, ucis de armata israeliană

Comandant al organizației Jihadul Islamic Palestinian, ucis de armata israeliană

de Redacția Jurnalul    |   

Armata israeliană susține vineri că a ucis un comandant al organizației Jihadul Islamic Palestinian. Este vorba despre Alkaman Abed Elslam Khalil Anbar, comandantul brigăzii din orașul Gaza. Tot vineri, Hezbollah susține că a atacat o bază israeliană din sudul orașului Haifa.

Armata israeliană IDF anunță că, în coordonare cu Shin Bet, serviciul intern de informații al Israelului, forțele aeriene l-au vizat pe Alkaman Abed Elslam Khalil Anbar, potrivit Al Jazeera. Acesta era responsabil de o brigadă Jihad Islamic Palestinian situată în orașul Gaza.

Israelienii mai susțin că Anbar a fost responsabil pentru lansările de rachete din Fâșia Gaza către teritoriul israelian. De asemenea, el a fost o „figură importantă în procesele de fabricație de arme ale organizației”.

Tot vineri, Hezbollah a anunțat că a atacat o bază israeliană din sudul orașului Haifa. Membrii organizației libaneze au lansat rachete către baza militară Tira al-Carmel din Israel.

Armata israeliană a transmis că cinci rachete au fost lansate din Liban. O rachetă a lovit un șantier, rănind ușor un bărbat.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri