Jurnalul.ro Cultură Film Doliu în lumea filmului și a televiziunii. A murit un comedian legendar

Doliu în lumea filmului și a televiziunii. A murit un comedian legendar

de Redacția Jurnalul    |   

Comedianul Bob Newhart, care a marcat televiziunea americană în anii 1960 şi 1970 şi care mai recent a jucat rolul profesorului Proton în serialul "The Big Bang Theory", a murit la vârsta de 94 de ani, a anunţat joi agentul său, informează AFP.

Bob Newhart a decedat la domiciliul său din Los Angeles după o serie de probleme de sănătate, a indicat agentul său, Jerry Digney, într-un comunicat.

Contabil la origine, el a debutat în comedie în 1960, înregistrând un album de monologuri, "The Button-Down Mind of Bob Newhart", care i-a adus primul loc în topul vânzărilor de discuri la acea vreme şi, performanţă fără precedent pentru un comic de scenă, cele mai prestigioase premii din industria muzicală, obţinând Grammy-uri pentru cel mai bun album şi pentru revelaţia anului.

În urma acestora, Newhart a lansat emisiunea "The Bob Newhart Show" pe NBC, urmată de un serial omonim în anii 1970 în care a interpretat rolul unui psiholog din Chicago. Personajul său l-a ajutat să devină o figură legendară a televiziunii americane, ceea ce i-a deschis şi porţile cinema-ului, fiind distribuit în producţii precum "In & Out" (1997) şi "Elf" (2003).

În anii 2010, a avut mai multe apariţii în rolul profesorului Proton în "The Big Bang Theory", un serial despre fizicieni care a devenit unul dintre cele mai urmărite din lume.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Știri: AGERPRES

Subiecte în articol: comedian moarte bob newhart
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri