Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, comemorarea represiunii din Piața Tienanmen a fost anulată oficial în Hong-Kong. În 3-4 iunie 1989 regimul comunist chinez a înăbușit în forță mișcarea protestatară din Beijing,în Piața Tienanmen intervenția armatei provocând mii de victime.
În Hong Kong, în fiecare an,sunt organizate manifestări de comemorare a evenimentelor tragice din Tienanmen, la care participă zeci de mii de persoane. În acest an adunarea publică a fost anulată oficial, restricțiile pentru protecția la coronavirus permițând formarea de grupuri de maxim 8 persoane.