Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Comisia Europeană virează României alte 3,9 milioane de euro pentru combaterea pestei porcine africane

Comisia Europeană virează României alte 3,9 milioane de euro pentru combaterea pestei porcine africane

România a primit a doua tranşă, în valoare de 3,9 milioane de euro, din grantul de 34,28 milioane de euro, reprezentând contribuţia financiară a Uniunii Europene (UE) pentru combaterea Pestei Porcine Africane (PPA), informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

"Comisia Europeană a virat către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în data 28 decembrie, a doua tranşă în valoare de 3,9 milioane de euro, din grantul în valoare de 34.278.750 de euro, reprezentând contribuţia financiară a Uniunii la acţiunile angajate de ţara noastră pentru combaterea pestei porcine africane. Această plată a fost efectuată în condiţiile în care Decizia 'SANTE/ EM/ AH/2018/ASF/RO', de acordare a subvenţiei, permite plata unui avans de până la 50% şi a plăţilor ulterioare", menţionează autoritatea.

Potrivit sursei citate, corespondenţa oficială a Comisiei Europene prevede că următoarea tranşă din avans va fi acordată atunci când situaţia bugetară o va permite.

"Plata, într-un timp scurt de la acordarea Deciziei Grant, a 13,9 milioane de euro din avansul de 17 milioane de euro, este o confirmare a faptului că Guvernul României a acţionat şi acţionează pentru combaterea pestei porcine africane în deplină conformitate cu solicitările Comisia Europeană", notează ANSVSA.

Prima tranşă, în valoare de 10 milioane de euro, din grantul acordat de Comisia Europeană pentru măsurile de urgenţă privind combaterea pestei porcine africane, a fost virată României în data 13 decembrie 2018.

Prezenţa virusului PPA a fost semnalată în România, pentru prima dată, pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, însă în acest an virusul s-a extins, iar în prezent evoluează 301 localităţi din 19 judeţe.

Conform celor mai recente date oficiale, numărul focarelor a ajuns la 1.145, dintre care 19 în exploataţii comerciale şi 558 de cazuri la mistreţi.

În total, au fost eliminaţi 364.212 de porci afectaţi de această boală, iar 8.535 de proprietari au fost despăgubiţi până la data de 28 decembrie 2018. Valoarea totală a plăţilor a ajuns la aproape 251,121 milioane de lei.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală - raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri