Jurnalul.ro Ştiri Observator Comisia Națională pentru Cultură a PNL vrea experți acreditați pentru patrimoniu

Comisia Națională pentru Cultură a PNL vrea experți acreditați pentru patrimoniu

Comisia Naţională pentru Cultură a PNL, reunită la Sibiu, propune înfiinţarea de Comisii zonale formate din experţi acreditaţi pentru patrimoniu. 

"Câteva soluţii identificate ţin de: înfiinţarea Comisiilor zonale (constituite din experţi acreditaţi) pentru patrimoniul mobil, pentru patrimoniul imaterial, pentru mobilierul public, pentru patrimoniul arheologic; introducerea explicită a zonelor construite protejate în rândul categoriilor monumentelor istorice vine să elimine confuzia actuală şi să ofere o protecţie reală acestora. În situaţia actuală sunt real protejate imobilele cu statut juridic de 'monument istoric', lăsând loc modificărilor şi demolărilor de imobile chiar dacă sunt componente ale unei zone protejate", susţine liderul PNL Sibiu, Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook. 

Potrivit Ralucăi Turcan, care a participat la lucrările Comisiei Naţionale pentru Cultură a liberalilor, este nevoie şi de "definirea din punct de vedere juridic a conceptului de sit arheologic şi a unor clase de durată pe clase de monumente astfel încât intervenţiile şi restaurările să poată fi terminate în timp util şi să se obţină şi o garanţie a acestor lucrări pentru o anumită perioadă." 

Liberalii mai cer "simplificarea procedurii de clasare de urgenţă în sensul diminuării volumului dosarului" şi "reglementarea regimului juridic al bunurilor arheologice descoperite întâmplător pe proprietate privată". 

Membrii Comisiei Naţionale pentru Cultură a PNL propun şi "realizarea evidenţei bunurilor culturale, indiferent de deţinător, ca etapă preliminară declanşării procedurilor de clasare."

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri