Senatorii au modificat proiectul privind instituirea stării de alertă, în comisii. Cele mai importante modificări se referă la imposibilitatea suspendării din funcţie a celor din conducere. Un alt amendament prevede ca Parlamentul să încuviinţeze instaurarea stării de alertă.
În Comisia de Sănătate, s-a decis eliminarea articolelor următoare:
Art. 7 Pe durata stării de alertă, pentru neîndeplinirea gravă a atribuţiilor de serviciu, pot fi suspendate din funcţii, persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii şi din unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea, precum şi din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor.
Art. 20 Pe durata stării de alertă, pentru neîndeplinirea gravă a atribuţiilor de serviciu legate de măsurile prevăzute de prezenta lege, persoanele cu funcţii de conducere din instituţii şi autorităţi publice pot fi suspendate sau demise din funcţii, potrivit statutului profesional.
Senatorii din Comisia de Sănătate au decis să elimine şi prevederile prin care personalul din cadrul Ministerului Sănătăţii şi instituţiile subordonate poate fi angajat fără concurs.
Articolul 6 este modificat astfel: „Pe durata stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şu sub autoritatea MS, inclusiv funcţiile publice de execuţie şi conducere, pot fi ocupate de funcţionari publici sau personal contractual, prin numire, fără concurs. Numirea se face prin ordin al ministrului sănătăţii şi încetează de drept la data încetării stării de alertă”.
Art.21 va fi: „Instituţiile şi autorităţile publice pot angaja personal fără concurs, în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă, pe durată determinată de 6 luni”.
Totodată, senatorul PSD Şerban Nicolae a propus un amendament, prin care instituirea stării de alertă să fie aprobată de Legislativ.
Art. 2 va fi: „Starea de alertă se instituie de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne şi nu poate depăşi 30 de zile. Starea de alertă poate fi prelungită, pentru motivele temeinice, pentru cel mult 30 de zile, prin hotărârea Guvernului la propunerea ministrului afacerilor interne”.
Când starea de alertă se instituie pe întreg teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deutaţilor şi Senatului, în termen de trei zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată. Dispoziţiile prezentului alineat se aplică şi în cazul prelungirii stării de alertă.
Unii parlamentari consideră că Guvernul încearcă să folosească starea de alertă pentru politizarea administraţiei publice şi pentru transformarea României într-un stat coercitiv.
Proiectul trebuia să fie dezbătut, în plenul Senatului, la ora 14.00, însă raportul de la Comisia Juridică nu este gata.
Şedinţa din Comisia Juridică a durat aproximativ cinci ore.
Sursa: Mediafax