Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Companiile aeriene își vor reveni în câțiva ani din criza generată de pandemie

Companiile aeriene își vor reveni în câțiva ani din criza generată de pandemie

Companiile aeriene vor avea de traversat o perioadă critică în următoarele 6, până la 12 luni, pentru a se recupera după criza generată de pandemia de coronavirus, arată raportul global PwC "Tendinţe în industria aerospaţială 2020: Cum îşi poate reveni sectorul comercial după criza COVID-19".

Veniturile pe kilometri parcurşi de pasageri (RPK) pentru cursele interne vor reveni la nivelurile din 2019 abia în 2022, iar pentru cursele internaţionale, în 2024.

"Industria aerospaţială a cunoscut o expansiune puternică în ultimii zece ani care, pe segmentul comercial, s-a datorat în mare măsură avântului companiilor aeriene low-cost care au contribuit la creşterea accelerată a cererii de zboruri. Chiar dacă este devreme pentru o evaluare completă a impactului pandemiei, devine cert că tocmai operatorii din acest segment au cel mai mare risc de lichiditate în următoarele 6 - 12 luni", se precizează în document.

Impactul va fi resimţit de industria aerospaţială, dar şi de alte sectoare a căror evoluţie depinde de călătorii.

Riscul poate fi atenuat de operarea pe curse scurte. 

Operatorii mari au șanse mai mari să-și revină întrucât beneficiază de sprijinul guvernelor și pot face restructurări în cadrul proceselor de insolvenţe. 

Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) estimează că veniturile globale ale companiilor aeriene vor scădea la jumătate în 2020,  ajungând la 419 miliarde de dolari.

Industria, în ansamblu, va suferi pierderi de peste 84 miliarde dolari.

În luna aprilie, companiile au avut circa 60% din flota aeriană la sol, iar traficul de pasageri a coborât la 10%.

În luna mai, aproape 18.000 de companii aeriene comerciale erau inactive. 

 

Subiecte în articol: companii aeriene criza pandemie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri