Comuniștii nu au intrat în Parlamentul din Cehia pentru prima dată din 1948 în urma alegerilor legislative de sâmbătă. Scrutinul a fost câștigat de o coaliție de dreapta. Pentru a avea majoritate, coaliția ar putea invita la guvernare Partidul Piraților.
Pentru prima dată după al doilea război mondial, alegătorii cehi i-au lăsat pe comuniști în afara Parlamentului, anunță Reuters.
Comuniștii au avut doar 3,6% din totalul voturilor și nu au atins pragul minim de 5%. Liderul partidului a demisionat imediat după ce a aflat rezultatul alegerilor.
O surpriză este considerată victoria forțelor de opoziție. Coaliţia Împreună de centru-dreapta a învins în alegerile legislative din Cehia formațiunea ANO a premierului Andrej Babis (foto).
După numărarea a 99,7% din secțiile de votare, coaliția Împreună are 27,72% din voturi iar ANO 27,20%.
În Parlamentul ceh vor intra și Partidul Piraților și Partidul Primarilor care vor fi invitate să participe la guvernare. Toate forțele de opoziție au 108 din 200 locuri în Parlament și pot forma Guvernul.
(sursa: Mediafax)