Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Conpet a obţinut în 2015 un profit net de 54,2 milioane de lei, în creştere cu 5,6% faţă de anul anterior

Conpet a obţinut în 2015 un profit net de 54,2 milioane de lei, în creştere cu 5,6% faţă de anul anterior

Transportatorul naţional de ţiţei şi produse petroliere Conpet a obţinut anul trecut un profit net de 54,2 milioane de lei, în urcare cu 5,6% faţă de rezultatul din 2014, când a înregistrat un câştig de 51,4 milioane de lei, potrivit unui raport transmis, miercuri, Bursei de Valori Bucureşti.

În acelaşi timp, veniturile din cifra de afaceri au ajuns la 381,3 milioane de lei, în creştere cu 1,7% faţă de anul anterior. Totalul veniturilor din exploatare a crescut cu 2,2%, până la 411,7 milioane de lei.

Cheltuielile din exploatare s-au majorat uşor, cu 0,4%, ajungând la 349,5 milioane de lei. Cele mai mari cheltuieli au fost cele cu personalul (105,5 milioane de lei) şi cele cu prestaţiile externe (107,9 milioane de lei).

Compania a obţinut un profit financiar de 5,7 milioane de lei, în scădere de la 9,6 milioane de lei în 2014.

Totodată, datoriile totale ale companiei au ajuns la 48,9 milioane de lei, în scădere de la 55,9 milioane de lei. Din total, 21,2 milioane de lei reprezintă datorii comerciale.

"Societatea este implicată în litigii cu proprietari de terenuri traversate/subtraversate de conductele aparţinând Sistemului Naţional de Transport al Petrolului, proprietate publică de stat. În baza dreptului lor de proprietate, proprietarii de terenuri au acţionat societatea în judecată, solicitând instanţelor plata de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului, dar şi pentru imposibilitatea realizării de construcţii de natură socială sau comercială", se mai arată în raportul menţionat.

Reprezentanţii Conpet menţionează că există procese pe rol în mai multe instanţe din ţară.

"În anul 2015, s-au înregistrat suplimentar provizioane pentru litigii în valoare totală de 1.101.381 lei. Totodată, valoarea acestora s-a diminuat cu 634.441 lei, datorită finalizării unor litigii în care era implicată societatea", se menţionează în document.

Principalii clienţi ai Conpet sunt OMV Petrom, Petrotel Lukoil şi Rompetrol Rafinare. AGERPRES

Subiecte în articol: conpet
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri