Jurnalul.ro Ştiri Externe Consiliul Atlantic: Declaraţia lui Borisov de a nu admite baze NATO în regiunea Mării Negre, un semnal prost

Consiliul Atlantic: Declaraţia lui Borisov de a nu admite baze NATO în regiunea Mării Negre, un semnal prost

Afirmaţiile făcute de premierul bulgar, Boiko Borisov, jurnaliştilor, în timpul unui zbor în SUA, unde întreprinde începând de luni o vizită oficială, potrivit cărora nu ar trebui să existe baze militare NATO în regiunea Mării Negre, pe teritoriul Bulgariei, au provocat critici din partea Consiliului Atlantic din Bulgaria, potrivit postului public de radio bulgar BNR şi site-ului novinite.com.

Reprezentanţi ai acestei organizaţii neguvernamentale - care promovează valorile euroatlantice în Bulgaria - au subliniat că o astfel de declaraţie nu este potrivită pentru un prim-ministru al unui stat membru al NATO.

O astfel de poziţie ar putea fi emisă doar de un stat neutru care încearcă să ajungă la un echilibru în relaţiile sale dintre NATO şi Rusia, dar nu se potriveşte Bulgariei, ale cărei angajamente de aliat îi cer să fie un membru de încredere şi demn al Alianţei, conform organizaţiei neguvernamentale menţionate, citată de novinite.com.

„Atlantic Council” consideră că, din cauza acestor declaraţii, se poate spune că vizita premierului Boris în SUA a început cu „stângul”.

De asemenea, ziarul bulgar „Trud” scrie că, înaintea întâlnirii sale cu Donald Trump, Boiko Borisov a declarat că el nu va permite niciodată o bază NATO la Marea Neagră pe teritoriul Bulgariei. În declaraţia făcută jurnaliştilor care îl însoţesc în vizita sa la Washington, el a spus că SUA cunosc bine poziţia sa pe acest subiect.

Preşedintele Donald Trump şi premierul Boiko Borisov urmează să aibă o întâlnire luni, la ora locală 14:00, şi nu va exista o declaraţie comună după aceea, potrivit media bulgare.

Publicaţia „Monitor” titrează că Borisov va face presiune pentru a obţine retragerea vizelor SUA pentru cetăţenii bulgari.

La rândul său, cotidianul „Dnevnik” reproduce un interviu acordat „Deutsche Welle” de către ambasadorul SUA în Bulgaria în 2002-2005, James Pardew. Diplomatul american a apreciat că preşedintele Donald Trump se întâlneşte cu Boiko Borisov pentru a-i mulţumi pentru decizia Sofiei de a cumpăra avioane de vânătoare F-16 de la SUA, făcând acest pas important în modernizarea forţelor armate bulgare.

În acelaşi interviu, ambasadorul Pardew a spus că el personal speră ca preşedintele Trump să ridice problema lipsei de libertate a mass-media în Bulgaria şi a nivelului de corupţie în această ţară, dar nu se aşteaptă ca acesta să facă presiuni asupra Bulgariei pentru a se distanţa de Rusia, conform ziarului citat de BTA.

AGERPRES

Subiecte în articol: boiko borisov
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri