„Guvernul a alocat astăzi (joi - n.r.) suma de 915.500 de lei pentru sprijinirea a 208 familii și persoane singure care se află în situații dificile din cauza unor incendii, pagubelor produse de fenomene extreme sau periculoare, de accidente sau de situații deosebite din cauza stării de sănătate. Aceste fonduri vor fi acordate și familiilor afectate de recenta tragedie de la Odorheiul Secuiesc, de la căminul liceului teoretic de acolo”, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
El precizează că au fost alocați pentru cele două fete rănite și internate câte 8.000 de lei, pentru fata care se află în comă 10.000 de lei și pentru familia tânărului decedat 10.000 de lei.
„Este puținul pe care îl poate face Guvernul în regim de urgență în urma acelei tragedii. Transmitem condoleanțe și empatia noastră pentru cei afectați de evenimentul de acolo”, încheie Constantin.
O victimă decedată, una cu traumatisme severe, intubată, și alte două victime conștiente, cu diverse traumatisme, au fost înregistrate luni după-amiaza, în urma prăbușirii unui perete la internatul Liceului Tamási Áron din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita.
(sursa: Mediafax)