Consumul naţional de energie electrică al României a fost de 25,7 TWh în primele șase luni ale anului, în scădere cu 7,1% mai mic față de perioada similară a anului trecut. Importurile de energie au fost însă de două ori mai mari, arată Institutul Naţional de Statistică (INS).
Importurile de energie s-au dublat, ajungând la 3,681 TWh, în timp ce exporturile au crescut doar cu 18%, ajungând la 2,550 TWh.
Cel mai mult a scăzut consumul la clienții industriali, acesta fiind redus cu 10%.
Populația a utilizat cu 2% mai multă energie electrică.
Producţia totală de electricitate s-a redus cu 11,7%, cea mai mare scădere fiind la hidrocentrale (24%) şi termocentrale clasice (20%).
Producţia de energie regenerabilă în turbine eoliene (6%) şi panouri fotovoltaice (1,3%) a crescut, iar producţia centralei nucleare de la Cernavodă s-a majorat cu 11,1%.