Jurnalul.ro Ştiri Observator Control la o firmă din Mamaia care ar înșela turiștii că-i face vedete, pentru 200 de lei

Control la o firmă din Mamaia care ar înșela turiștii că-i face vedete, pentru 200 de lei

Polițiștii din Constanța au verificat o firmă din Mamaia, bănuită că, pentru 200 de lei, promite turiștilor că-i face vedete. Practic, firma face fotografii celor interesați și le promite că îi promovează în media şi show-bussines.

Polițiștii și reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului au controlat o societate comercială cu punctul de lucru în staţiunea Mamaia, privitor la desfăşurarea unor practici comerciale înşelătoare prin prestarea de servicii pe bază de tarif fix (200 lei/persoană), constând în efectuarea de fotografii persoanelor interesate, cu promisiunea promovării imaginii acestora în media şi lumea show-bussines-ului.

Polițiștii fac cercetări pentru înşelăciune și evaziune fiscală, în modalitatea normativă a omisiunii, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, conform Legii 241/2005.

Polițiștii au indisponibilizat 9.300 de lei şi au ridicat înscrisuri cu valoare probatorie, în vederea continuării cercetărilor sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

De altfel, 300 de polițiști, jandarmi și pompieri au verificat, vineri, în piețe, pe terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun, respectarea măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19. Au fost verificate 169 de societăți comerciale și au fost date 124 de amenzi, în cuantum de peste 92.000 de lei, dintre care 26 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 27 pentru nerespectarea măsurilor sanitare în mijloacele de transport în comun, 8 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite și 27 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri