Polițiștii Brigăzii Rutiere, în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, au desfășurat activități de control în trafic „în scopul creșterii siguranței rutiere pe drumurile publice din Capitală, prevenirii accidentelor de circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice ale vehiculelor și diminuării disconfortului fonic produs de autovehiculele cărora le-au fost efectuate modificări neomologate sistemului de evacuare a noxelor.”
În urma controlului au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 30.000 de lei. Șase amenzi au fost pentru modificări ale sistemului de evacuare a noxelor, patru pentru modificari neomologate și 25 pentru alte deficiențe tehnice.
Polițiștii rutieri au reținut 15 certificate de înmatriculare și au retras patru seturi de plăcuțe cu numărul de înmatriculare pentru deficiențele tehnice constatate. Acțiunile Poliției și RAR vor continua și în perioada următoare.
(sursa: Mediafax)