Primarul Istanbulului Ekrem Imamoglu a criticat proiectul, în valoare de mai multe miliarde de dolari, pentru construirea unui canal care să traverseze Strâmtoarea Bosfor, calificându-l drept "dezastruos" şi îndemnând la o luptă în justiţie pentru a bloca planul intens promovat de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.
Canalul artificial, cu o lungime de 45 de kilometri şi o lăţime de 400 de metri, a cărui construcţie ar urma să fie finalizată în 2023, a fost gândit pentru a face legătura între Marea Neagră şi Marea Marmara.
Canalul masiv presupune riscuri de infrastructură şi de dezastru natural, a atenţionat Imamoglu, adăugând că el înseamnă şi costuri uriaşe pentru oraş şi pentru plătitorii de taxe.
Istanbulul "îşi va pierde pentru totdeauna resursele de apă de la suprafaţă şi subterane", a spus Imamoglu, citând numeroasele obiecţii ale oamenilor de ştiinţă, printre care posibilitatea pierderii a milioane de metri pătraţi de pădure şi terenuri agricole. Aceasta va însemna şi "prinderea în capcană" a 8 milioane de oameni într-un Istanbul predispus la cutremure, ca pe o insulă, a mai adăugat primarul Istanbulului.
Guvernul turc a anunţat anterior că evaluările privind riscul de cutremur, de tsunami şi climatic au fost finalizate.
Imamoglu i-a îndemnat pe locuitorii oraşului să-şi înainteze plângerile cu privire la canal Ministerului pentru Planificare Urbană, care a aprobat luni raportul de evaluare a proiectului în ceea ce priveşte impactul asupra mediului.
În aceeaşi zi, Biroul lui Imamoglu s-a retras din protocolul ce fusese semnat în 2018 între guvern şi fostul primar al Istanbulului de la Partidul Justiţiei şi Dezvoltării al lui Erdogan.
Preşedintele turc a anunţat deja că procesul de construire a canalului va începe, în pofida obiecţiilor.