Jurnalul.ro Sport Fotbal international Contul de X al lui Kylian Mbappe a fost piratat în cursul nopţii

Contul de X al lui Kylian Mbappe a fost piratat în cursul nopţii

În noaptea de miercuri spre joi, contul de X al lui Kylian Mbappe a fost piratat, iar hackerul a postat numeroase mesaje, în special în favoarea criptomonedei şi a Palestinei, informează cotidianul L'Equipe.

Atacantul vedetă al echipei Real Madrid s-a trezit în noaptea de miercuri spre joi cu contul de X (fost Twitter) piratat în noaptea de miercuri spre joi. Cei 14 milioane de următori ai săi au putut vedea, pe profilul căpitanului naţionalei Franţei, postări în favoarea criptomonedei sau afirmând că jucătorul Cristiano Ronaldo este cel mai bun jucător din toate timpurile, precum şi cu o fotografie a lui Messi plângând, pe care îl descrie ca fiind un pitic.

Internauţii au făcut capturi de ecran, în special la postările care evocă situaţia din Gaza unde era scris "Free Palestine".

O altă serie de tweet-uri a amuzat urmăritorii contului lui Mbappe, după ce hackerul a accesat contul lui Manchester Ciy, afirmând că Mbappe li se va alătura, gratuit, la finalul contractului său la Madrid.

Starul Kylian Mbappe nu a comentat însă acest incident.


AGERPRES
 

Subiecte în articol: contul x Kylian Mbappe piratat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri