Acest studiu numit "LEAP-On", publicat în revista americană New England Journal of Medicine, este o extensie a celui intitulat "LEAP ou Learning Early About Peanut Allergy", care a demonstrat pentru prima dată că un consum timpuriu de arahide, de la primele patru luni până la cinci ani de viaţă, reduce cu 81% rata alergiilor la copii, faţă de cei care nu au consumat niciodată alune.
Acest prim studiu fusese realizat asupra unui număr de 640 de copii pe baza observaţiilor făcute în Israel unde foarte puţini copii suferă de alergii la arahide, comparativ cu copiii evreilor care trăiesc în Marea Britanie.
Sugarii israelieni încep să consume de timpuri arahide, comparativ cu cei din alte ţări unde se recomandă să fie evitate de teama alergiilor. Dar studiul nu a permis să se răspundă la întrebarea dacă participanţii rămân protejaţi împotriva alergiilor la arahide şi dacă întrerup consumul o perioadă mai lungă de timp, au explicat cercetătorii
Pentru a răspunde, ei au urmărit 556 dintre cei 640 de copii participanţi la studiul clinic LEAP, dar care nu au mai mâncat timp de un an arahide. După 12 luni de întrerupere a consumului, doar 4,8% dintre copiii care au mâncat din primii ani de viaţă arahide au devenit alergici, faţă de 18,6% care nu consumaseră de timpuriu arahide.
Efectul de protecţie a persistat timp de un an chiar şi la copiii care au evitat total să mănânce arahide şi la cei care au consumat alune cu unele întreruperi. Cercetarea a fost realizată de Institutul Naţional American pentru Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID).
Sursa: AGERPRES