Jurnalul.ro Ştiri Externe Sfârșitul coridelor: Columbia interzice luptele cu tauri începând cu 2027

Sfârșitul coridelor: Columbia interzice luptele cu tauri începând cu 2027

de Redacția Jurnalul    |   

Deputații columbieni au votat marți, cu o majoritate foarte largă, interzicerea luptelor cu tauri începând cu 2027. „Am făcut un pas înainte istoric (...) uciderea taurilor va fi interzisă în țară”, a scris senatoarea Andrea Padilla pe contul său X.

Proiectul de lege, bazat pe o inițiativă a parlamentarilor ecologiști și care nu ar trebui să intre în vigoare decât peste trei ani, a fost adoptat cu 93 de voturi „pentru” și „două” împotrivă. În această perioadă de tranziție, statul va trebui să garanteze locuri de muncă alternative pentru persoanele care depind direct sau indirect de coride și să adapteze arenele din țară la activități sportive și culturale, notează AFP.

În 2018, Curtea Constituțională a autorizat coridele în orașele și satele cu tradiție în materie de lupte cu tauri, lăsând la latitudinea parlamentarilor să aplice eventuale restricții.

În Bogota și Medellin, luptele cu tauri nu mai sunt autorizate din 2020. Pe de altă parte, în Cali, al treilea oraș ca mărime din țară, și Manizales, luptele cu tauri se află în centrul festivalurilor tradiționale.

Columbia se alătură astfel listei țărilor din America de Sud care interzic luptele cu tauri, precum Brazilia, Chile, Argentina, Uruguay și Guatemala.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: coride columbia lupte cu tauri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri