Jurnalul.ro Ştiri Locale Corpul de control al primarului sectorului 4 a identificat nereguli privind amenajarea peisagistică din Parcul Lumea Copiilor

Corpul de control al primarului sectorului 4 a identificat nereguli privind amenajarea peisagistică din Parcul Lumea Copiilor

Corpul de control al primarului sectorului 4 a identificat nereguli privind amenajarea peisagistică din Parcul Lumea Copiilor, potrivit unui comunicat al administraţiei locale, care informează totodată că edilul Daniel Băluţă a solicitat verificarea tuturor investiţiilor aflate în derulare în cadrul compartimentelor autorităţii locale. 

"În urma dispoziţiei emise de edilul Daniel Băluţă, Corpul de control al primarului sectorului 4 a finalizat raportul preliminar privind amenajarea peisagistică din Parcul Lumea Copiilor. Astfel, până în acest moment, au fost evidenţiate următoarele: în urma verificării modului de atribuire a contractului de lucrări nr.602/11.03.2016, încheiat între Direcţia Administrare Parcuri şi Zone de Agrement sector 4 şi executant SC Euroconstruct Group SRL, în valoare de 385.686,00 de lei, cu TVA, s-a constatat că nu au fost respectate scopul şi principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie privind promovarea concurenţei între operatorii economici, transparenţei, nediscriminării, utilizării fondurilor publice, ceea ce a condus la valoarea contractului prevăzut mai sus, fără a fi comparată cu alte oferte cu preţuri mai mici", relevă comunicatul. 

Potrivit acestuia, documentele justificative care au stat la baza valorii estimate, respectiv antemăsurătorile - lista cu cantităţile de lucrări şi devizul estimativ, nu sunt asumate de compartimentul de specialitate (Serviciul Administrativ) din cadrul autorităţii contractante şi nu a fost consultată o bază de date cu oferte de preţ. Nu s-au regăsit în dosarul achiziţiei publice informaţii/documente cu privire la o prospectare a pieţei care să justifice selectarea operatorului SC Euroconstruct Group SRL, căruia i-a fost transmisă invitaţia de participare (exemplu: corespondenţă cu operatori de profil, contracte similare încheiate anterior cu operatorul menţionat), indică sursa citată. 

Totodată, s-au constatat elemente de neconcordanţă în întocmirea cronologică a actelor procedurale, respectiv invitaţia de participare este anterioară întocmirii notei estimative şi aprobării achiziţiei directe. 

Din lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru rezultă cheltuieli incluse aferente unui număr de 23 de specialişti, în neconcordanţă cu fişa de instruire colectivă privind sănătatea şi securitatea în muncă, relevă comunicatul. 

Serviciul Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală sector 4 a efectuat, vineri, un control de specialitate referitor la lucrările de construcţii executate în Parcul Lumea Copiilor - Zona Şahişti şi a constatat că lucrarea respectivă se execută fără autorizaţie de construire, dispunându-se sistarea lucrărilor la stadiul fizic actual. 

"Până în acest moment, bugetul local al sectorului 4 nu a fost grevat, în contul societăţii care trebuia să execute lucrările nefiind executată vreo plată. De asemenea, sumele aducerii domeniului public la starea iniţială vor fi suportate de cei găsiţi responsabili în urma verificărilor efectuate de către Corpul de control al primarului sectorului 4. Raportul final va fi prezentat în cursul săptămânii viitoare. Totodată, primarul Daniel Băluţă a dispus extinderea misiunii Corpului de control, astfel încât vor fi verificate toate investiţiile aflate în derulare în acest moment, în cadrul compartimentelor autorităţii locale sector 4", mai informează sursa citată. AGERPRES/

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri