Jurnalul.ro Sport eXtrasport Coșmarul lui Kylian Mbappé la București: „M-au numit maimuță”

Coșmarul lui Kylian Mbappé la București: „M-au numit maimuță”

de Redacția Jurnalul    |   

Atacantul Kylian Mbappé a vorbit deschis despre unul dintre cele mai dificile momente ale carierei sale, ratarea penalty-ului decisiv din meciul UEFA Euro 2020 dintre naținalele de fotbal ale Franței și Elveției, disputat pe Arena Națională.

La aproape cinci ani de la acea partidă dramatică, pierdută de francezi la loviturile de departajare, starul Real Madrid a rememorat impactul emoțional puternic pe care l-a resimțit după eliminarea surprinzătoare a campioanei mondiale en-titre.

Meciul de la București a fost unul spectaculos: elvețienii au deschis scorul, Franța a revenit și a condus cu 3-1, însă adversarii au egalat pe final și au trimis partida în prelungiri. La penalty-uri, Mbappé a fost singurul jucător care a ratat, pecetluind eliminarea „cocoșilor galici”, potrivit as.ro.

Mbappé, afectat de rasismul suporterilor francezi

Invitat recent la o emisiune alături de Achraf Hakimi și Aurélien Tchouaméni, atacantul a dezvăluit că reacțiile venite din partea unor suporteri francezi l-au afectat profund.

Am vrut să mă retrag de la echipa națională. Am pus Franța foarte sus în prioritățile mele, dar imediat după ce am ratat, mulți oameni au început să mă insulte și să mă numească maimuță”, a povestit Mbappé.

Fotbalistul a recunoscut că a fost aproape de a renunța să evolueze în naționala Franței, mai ales în contextul contrastului puternic față de începutul carierei sale internaționale, când a câștigat Cupa Mondială FIFA 2018 și a devenit un simbol național.

În acea perioadă, Mbappé a discutat inclusiv cu președintele Federației Franceze de Fotbal, Noël Le Graët, căruia i-a transmis intenția de a se retrage. Oficialul i-a respins însă cererea, încurajându-l să continue.

În cele din urmă, atacantul a decis să rămână la națională și își continuă parcursul alături de Franța, având ca obiectiv un nou titlu mondial la turneul final din 2026.

Subiecte în articol: Kylian Mbappe
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri